Rusia a majorat lista oficialilor europeni care nu au voie în țară. Decizie luată după al 11-lea pachet de sancțiuni

rusia-moscova

SURSA FOTO: Dreamstime

Federația Rusă a decis să majoreze lista oficialilor care nu au voie pe teritoriul rus. Decizia a fost luată după ce Uniunea Europeană a adoptat cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni.

Lista oficialilor europeni care nu au voie pe teritoriul Federației Ruse a fost extinsă în cursul zilei de vineri, 23 iunie. Presa internațională amintește că această decizie a fost luată de către liderii de la Moscova după ce Occidentul a impus numeroase sancțiuni împotriva Rusiei.

Sancțiunile vin și el pe fondul conflictului armat din Ucraina, pornit la data de 22 februarie 2022.

Ministerul rus de Externe a trimis un comunicat de presă în care spune ”Considerăm aceste măsuri ale UE (drept) ilegitime”.

”Ca răspuns la aceste iniţiative inamicale, partea rusă a lărgit în mod considerabil lista reprezentanţilor instituţiilor europene şi ţărilor membre UE”, spune diplomația rusă.

Cu toate acestea, Moscova nu a spus clar care este numărul persoanelor vizate.

Al 11-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei a fost deja adoptat

Astăzi, Consiliul European a aprobat punerea în aplicare a unui set suplimentar de sancțiuni economice și individuale, care constituie cel de-al unsprezecelea pachet de măsuri. Aceste sancțiuni au ca scop consolidarea restricțiilor existente în cadrul Uniunii Europene și descurajarea oricăror încercări de a le ocoli sau de a se sustrage acestora.

„Sancţiunile noastre au deja un impact puternic asupra economiei ruseşti şi asupra capacităţii Kremlinului de a-şi finanţa agresiunea. Pachetul cu măsuri adoptat azi sporeşte presiunea noastră asupra Rusiei şi asupra maşinii de război a lui Putin.

Prin combaterea eludării sancţiunilor, vom maximiza presiunea asupra Rusiei, privând-o şi mai mult de resursele de care are nevoie atât de disperată pentru a-şi putea continua războiul ilegal împotriva Ucrainei”, a afirmat Josep Borrell, Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.

Ca răspuns la cazurile tot mai frecvente de eludare a sancțiunilor, Uniunea Europeană a luat decizia de a intensifica colaborarea atât bilaterală, cât și multilaterală cu țările terțe și de a oferi sprijin tehnic. Aceste măsuri sunt menite să combată în mod eficient eludarea sancțiunilor.

Cu toate acestea, în cazurile în care cooperarea nu va da rezultatele dorite, UE va pune rapid în aplicare măsuri proporționale și specifice cu unicul obiectiv de a priva Rusia de resursele necesare pentru a-și susține acțiunile agresive împotriva Ucrainei. Aceste măsuri vor viza în mod specific implicarea operatorilor din țări terțe care facilitează eludarea sancțiunilor.