Rusia a oprit, miercuri, livrările de gaze naturale spre Ucraina, deoarece Kievul nu a achitat în avans fondurile necesare pentru achiziţiile de gaze, ceea ce creează \'riscuri grave\' la adresa livrărilor de gaze ruseşti spre Europa, a anunţat grupul energetic rus Gazprom, informează AFP.
Directorul Gazprom, Alexei Miller, a explicat că la ora 07,00 GMT societatea ucraineană Naftogaz a utilizat totalitatea gazelor naturale ruseşti pentru care a plătit în avans şi nu a făcut nicio nouă preplată. ”În consecinţă, livrările au fost oprite până la primirea unor noi plăţi în avans din partea companiei ucrainene. Refuzul de a cumpăra gaze naturale ruseşti creează riscuri serioase la adresa tranzitului gazelor spre Europa via Ucraina precum şi pentru aprovizionarea cu gaze a consumatorilor ucrainene în timpul iernii”, a avertizat Alexei Miller.
Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Întreruperea livrărilor de gaze ruseşti destinate Ucrainei a fost evocată încă de marţi de ministrul rus al Energiei, Alexander Novak. 'Astăzi sau mâine livrările de gaze vor fi oprite din cauza lipsei plăţilor în avans', a declarat Alexander Novak, adăugând că în prezent Ucraina utilizează o cantitate mică de gaze naturale din Rusia. De asemenea, Novak a avertizat că Rusia ar putea opri şi livrările de cărbune spre Ucraina, drept represalii la întreruperea curentului electric primit de peninsula Crimeea din Ucraina.
În replică, preşedintele companiei ucrainene Naftogaz, Andriy Kobolev, a declarat că Ucraina va putea să îşi acopere necesarul de gaze naturale din Europa dacă Rusia decide să reducă livrările spre Ucraina. Rusia a întrerupt de mai multe ori livrările de gaze naturale spre Ucraina, ultima dată în luna iulie a acestui an, după ce Kievul nu a putut să plătească în avans fondurile necesare pentru achiziţiile de gaze. În luna septembrie, după mai multe luni de negocieri, cele două părţi au ajuns la o soluţie de compromis cu privire la aşa-numitul 'pachet de iarnă' care să permită aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti a Ucrainei, în perioada octombrie-martie. (Sursa: Agerpres)