Rusia și-a pierdut aliații politici
Rusia a confirmat renunţarea la vot la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) pe care Occidentul a solicitat-o anterior.
„Am decis să nu cerem supunerea la vot a acestei rezoluţii vineri”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, uitându-se doar pe textul său.
„Au făcut apel la iniţierea în comun a textului lor, despre care au afirmat că se concentrează pe probleme umanitare, dar nu au primit niciun semnal pozitiv”, a declarat un ambasador sub acoperirea anonimatului, sugerând că nici China și nici India nu susţin iniţiativa rusă, relatează AFP.
Reamintim că Rusia a fost aspru criticată de diverși membri ai Consiliului de Securitate din cauza iniţiativei sale pentru un text umanitar „condamnând atacurile militarilor ruși asupra civililor ucraineni” şi reclamând protecţia civililor ucraineni pentru a garanta plecarea lor din Ucraina.
„Este cea mai mare ipocrizie, de mărimea Rusiei, ar trebui să figureze în Guinness World Records. Războiul a făcut trei milioane de refugiaţi în trei săptămâni, echivalentul populaţiei întregii Albanii”, a afirmat ambasadorul Albaniei, Ferit Hoxha.
„Un joc cinic în faţa suferinţei umane extreme”, a spus omoloaga sa britanică, Barbara Woodward, referindu-se la inițiativa „perversă” a Rusiei.
Referitor la relațiile bilaterale dintre Rusia și China, reamintim că, recent, China a intervenit după ce secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că ezitarea Beijingului de a condamna agresiunea rusă din Ucraina este în contradicţie cu poziţia pe care o are China.
China s-a răzgândit? Este trădarea momentului pentru Rusia
China este una dintre țările care a refuzat până acum să se pronunțe împotriva agresiunii ruse în Ucraina, însă ultimele informații dau de înțeles că situația s-ar putea schimba, iar Rusia ar putea primi o lovitură neașteptată.
Anunțul a fost făcut joi dimineață de ministerul de Externe chinez. Acesta a respins în termeni fermi afirmaţia secretarului de stat american Antony Blinken potrivit căreia ezitarea Beijingului de a condamna agresiunea rusă în Ucraina este în contradicţie cu poziţia Chinei cu privire la Carta Naţiunilor Unite, relatează Reuters.
Mai exact, Zhao Lijian, purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze subliniază faptul că China este una dintre țările care va crede întotdeauna că suveranitatea şi integritatea teritorială trebuie să fie menţinute.
Ce spun Statele Unite ale Americii?
Menționăm faptul că reacția China vine după ce, în cadrul unui interviu difuzat miercuri, Blinken a spus că faptul că Beijingul ”nu s-a pronunţat puternic împotriva” agresiunii ruse în Ucraina este contrar angajamentelor Chinei în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, responsabil pentru menţinerea păcii şi a securităţii.
„Este în totală contradicţie cu ceea ce China spune şi repetă mereu despre sanctitatea Cartei şi a principiilor de bază ale Naţiunilor Unite, printre care suveranitatea naţiunilor”, a declarat secretarul de stat al SUA.
Amintim faptul că, anterior, ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a scris un articol de opinie în Washington Post, în care a afirmat că guvernul său nu știa nimic despre planurile Rusiei de a invada Ucraina și că ar fi încercat să le oprească dacă ar fi știut.
Totodată, el preciza că toate afirmațiile de până acum la adresa Chinei nu fac altceva decât să ”arunce cu noroi”, acesta menționând că mii de cetățeni chinezi se aflau în Ucraina.
Răspunsul Chinei
„Au existat afirmații că China ar fi avut cunoștințe prealabile despre acțiunea militară a Rusiei și a cerut Rusiei să o amâne până la încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă. Zvonurile recente susțin că Rusia caută asistență militară din partea Chinei.
Permiteți-mi să spun acest lucru în mod responsabil: Afirmațiile cum că China a știut, a acceptat sau a susținut în mod tacit acest război sunt pură dezinformare. Toate aceste afirmații servesc doar scopului de a transfera vina și de a arunca cu noroi în China. În Ucraina erau peste 6.000 de cetățeni chinezi.
China este cel mai mare partener comercial atât al Rusiei, cât și al Ucrainei, dar și cel mai mare importator de petrol și gaze naturale din lume. Conflictul dintre Rusia și Ucraina nu face bine Chinei. Dacă China ar fi știut despre această criză, am fi făcut tot posibilul să o prevenim”, a scris Qin Gang.
Totodată, oficialul mai preciza că poziția Chinei față de ucraina este una obiectivă și imparțială, subliniind în același timp faptul că nicio sancțiune impusă nu va aduce pacea.
„În ceea ce privește Ucraina, poziția Chinei este obiectivă și imparțială: scopurile și principiile Cartei ONU trebuie respectate pe deplin. Trebuie respectate suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor, inclusiv a Ucrainei. Preocupările legitime de securitate ale tuturor țărilor trebuie luate în serios și toate eforturile care sunt favorabile soluționării pașnice a crizei trebuie sprijinite.
Având în vedere acest lucru, amenințările împotriva entităților și întreprinderilor chineze, așa cum au spus unii oficiali americani, sunt inacceptabile. Nici războiul, nici sancțiunile nu pot aduce pacea”, se mai arată în textul de opinie al ambasadorului Beijingului în Statele Unite.