Rusia a anunţat marţi oficial că renunţă la contractul prin care ar fi trebuit să achiziţioneze din Franţa două nave militare Mistral, a căror livrare a fost suspendată de guvernul francez în urma sancţiunilor instituite împotriva Rusiei după declanşarea conflictului din Ucraina, relatează agenţia DPA şi Sputnik News.
'Acum mai discutăm despre un singur lucru: suma exactă pe care Franţa o datorează Rusiei', a declarat Oleg Boşkariov, un membru al conducerii Complexului Militar Industrial al Rusiei. El a adăugat că guvernul rus intenţionează să-şi construiască singur nave care să înlocuiască navele Mistral. Aceste nave sunt destinate transportului de elicoptere, trupe şi blindate pentru acţiuni de desant în zonele de coastă.
În luna iunie 2011, Franţa şi Rusia au semnat contractul ce prevede o comandă pentru două nave Mistral, în valoare de 1,2 miliarde de euro, şi o opţiune pentru alte două. Dar înţelegerea a căpătat o turnură politică odată cu criza din Ucraina.
După ce a refuzat mult timp să suspende contractul – una dintre nave fiind deja realizată, iar a doua în faza finală de construcţie – preşedintele Francois Hollande a luat totuşi această decizie anul trecut în luna septembrie, după ce a fost supus unei presiuni puternice, mai ales din partea SUA şi a Marii Britanii. De atunci, guvernul rus cere insistent celui francez să livreze navele sau să-i returneze avansul plătit.
AGERPRES
p;
Noua listă numără 8 femei şef de stat şi 15 femei miliardar.
Printre cele care au dispărut anul acesta de pe listă se numără cântăreaţa americană Lady Gaga, şefa opoziţiei birmaneze Aung San Suu Kyi sau manechinul brazilian Gisele Bundchen.
AGERPRES
round:white;mso-ansi-language: EN-US;mso-fareast-language:EN-US;mso-bidi-language:AR-SA'>AGERPRES