Rusia a spulberat pacea în Europa. NATO ia măsuri. Va continua să întărească flancul estic

Sursă: Dreamstime

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a transmis, vineri seara, că NATO va continua să întărească flancul estic, în contextul în care, spune el, Rusia nu se va opri la Ucraina.

Acesta a precizat că vor face tot ce este nevoie pentru a proteja fiecare centimetru al teritoriului NATO. Secretarul a mai precizat că este pentru prima dată în istorie când NATO trimite forțe de răspuns în peste 30 de locuri pentru apărarea colectivă.

Nici Ucraina nu va fi lăsată de izbeliște. Potrivit acestuia, ţările aliate vor continua să ofere Ucrainei echipament, sprijin militar, financiar şi umanitar.

Jens Stoltenberg a declarat că Rusia a distrus pacea în Europa și a mai susţinut că obiectivele Kremlinului nu se limitează doar la Ucraina şi a anunţat cu acest prilej că NATO va continua să întărească flancul estic.

“Aliaţii au anunţat tipul de arme şi sprijin, iar aici sunt incluse şi sistemele de apărare aeriene. Aliaţii NATO au acordat şi vor continua să acorde sprijin militar Ucrainei şi diferite tipuri de echipamente. E greu de prevăzut ce se va întâmpla în viitor, dar aliaţii vor continua să acorde sprijin. Trimitem ca răspuns forţe NATO pe sol, pe mare şi în spațiul aerian, ca să ne întărim postura şi să răspundem repede pentru a pune capăt contingenței. Statele Unite, Canada şi aliaţii europeni au trimis mii de trupe în flancul estic al Alianţei. Avem peste 100 de avioane în alertă maximă, care operează în peste 30 de locuri. Avem și peste 120 de nave din nordul îndepărtat spre Mediterană, inclusiv Carrier Strike Group 3.”, a spus acesta.

Care este scopul lui Putin

Liderul a precizat că Putin urmărește să zguduie NATO și UE. În acest caz, alianța trebuie să sprijine, mai mult ca oricând, anumite țări.

”Kremlinul încearcă să facă NATO şi UE să ofere mai puţin sprijin partenerilor noştri, aşa că trebuie să răspundem la unison cu şi mai mult sprijin țărilor precum Georgia, Moldova, şi Bosnia şi Herţegovina. Să le ajutăm să aibă succes cu sprijin democratic şi să urmeze calea pe care au ales-o liber.”, a mai precizat Jens Stoltenberg.

Biden, ajutor pentru Ucraina

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a dat ordin secretarului de stat Antony Blinken să elibereze până la 350 de milioane de dolari pentru securitatea și apărarea Ucrainei, potrivit unui nou memorandum publicat vineri târziu de Casa Albă.

Administrația Biden promisese deja 60 de milioane de dolari și 250 de milioane de dolari pentru Ucraina. Astfel, suma totală din ultimul an ar putea să depășească un miliard de dolari, potrivit unui oficial al administrației.

Anunțul a venit după o convorbire telefonică de 40 de minute între Biden și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi au discutat despre „asistența concretă în domeniul apărării”.