Testul cu această rachetă intercontinentală grea a avut loc pe cosmodromul Pleseţk din nordul Rusiei, armata declarând că experimentul a confirmat caracteristicile sale în stadiul de prelansare şi în prima etapă a zborului, potrivit Agerpres.
Ministerul Apărării rus a lansat şi o înregistrare video cu acest test al rachetei Sarmat pe contul său pe social media.
Prima lansare a acestei rachete a avut loc la sfârşitul lunii decembrie anul trecut.
Racheta Sarmat urmează să înlocuiască în viitorul apropiat ICBM R-36M2 'Voevoda' (SS-18 Satan, conform codificării NATO), care se apropie de sfârşitul duratei sale de exploatare.
În discursul său despre starea naţiunii, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 1 martie că Rusia a început să testeze racheta Sarmat care are practic 'o rază de acţiune fără limită' şi poate străpunge orice scut antirachetă.
Această rachetă nu poate fi detectată de niciun sistem de apărare existent, susţine Moscova. Conform specialiştilor, cu o rază de acţiune de 11.000 de km, Sarmat poate transporta până la 10 ogive nucleare capabile să şteargă de pe faţa pământului o metropolă întreagă.