Rusia a vândut 19,5% din Rosneft pentru 10,5 miliarde de euro

Guvernul rus a anunţat miercuri seara că a vândut o participaţie de 19,5% din acţiunile Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia, către traderul de materii prime Glencore şi fondul suveran de investiţii din Qatar pentru o sumă de 10,5 miliarde de euro, transmite Reuters.

Această tranzacţie vine la câteva zile după ce Rusia şi OPEC au ajuns la un acord pentru a-şi reduce producţia şi a susţine preţul petrolului, fiind prima dată în ultimii 15 ani când marii producători de petrol atât din OPEC cât şi din afara organizaţiei au decis, în tandem, să-şi reducă producţia.

"Este cea mai mare operaţiune de privatizare, cea mai mare vânzare şi achiziţie înregistrată în acest an în sectorul mondial de petrol şi gaze", a subliniat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin la finalul unei reuniuni cu directorul general de la Rosneft, Igor Setchin. Liderul de la Kremlin a precizat că stat rus va păstra o participaţie de control de peste 50% la Rosneft.

Potrivit termenilor acordului, Glencore şi fondul suveran de investiţii din Qatar îşi vor împărţi în mod egal participaţia de 19,5% din Rosneft. Într-un comunicat de presă, Glencore a precizat că îşi va finanţa partea sa de achiziţie prin oferirea de acţiuni proprii în valoare de 300 milioane de euro, restul urmând să fie finanţat de bănci şi de fondul suveran de investiţii din Qatar. Potrivit calculelor Reuters, capitalizarea bursieră a Glencore este de 59,17 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că tranzacţia cu Rosneft a fost făcută la un discount de 2% faţă de valoarea de piaţă.

În urma acestei tranzacţii, acţionariatul unuia dintre cei mai mari producători de hidrocarburi ai planetei va fi compus din Qatar, prin fondul său suveran de investiţii, traderul de materii prime Glencore, alături de statul rus, care va rămâne acţionarul majoritar, şi grupul britanic BP.

Câştigurile obţinute în urma privatizării ar trebui să ajungă la buget până la sfârşitul acestui an, prin intermediul dividendelor de la holdingul de stat Rosneftegaz, acţionar al Rosneft. Planul de dezvoltare economică al Rusiei în 2016 prevede privatizarea parţială a unor active de stat pentru a susţine veniturile bugetare, care au avut de suferit de pe urma scăderii preţului petrolului. Companiile de petrol şi gaze Rosneft şi Bashneft, producătorul de diamante ALROSA, banca VTB şi compania de shipping Sovcomflot se numără printre companiile care vor fi parţial privatizate.

În 2015, Rosneft a livrat consumatorilor din UE o cantitate de petrol de 28 milioane de tone, în creştere cu 5,4% în ritm anual. Guvernul rus deţine în prezent aproape 70% din acţiunile Rosneft, companie responsabilă pentru 40% din producţia de petrol a Rusiei. AGERPRES