Informație de ultimă oră din Rusia. Kremlinul acuză Statele Unite ale Americii că s-ar fi implicat în decizia luată de Lituania privind interzicerea tranzitului mărfurilor sancţionate de UE către Kaliningrad.
Răsturnare completă de situația. Rusia lansează acuzații extrem de dure la adresa Statelor Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut de Ministerul rus de Externe.
Într-un comunicat de presă transmis vineri și preluat de Reuters, Moscova acuză Statele Unite ale Americii că ar fi fost implicate în decizia Lituaniei privind interzicerea tranzitului de mărfuri sancţionate de Uniunea Europeană din Rusia către exclava Kaliningrad.
În același timp, Ministerul rus mai precizează și că o organizarea a consultărilor la nivel de experţi cu Washingtonul, cu privire la o serie de probleme bilaterale, este ”imposibilă”, adăugând în același timp și că astfel de consultări ar fi trebuit să aibă loc în viitorul apropiat.
Reacția Rusiei după ce Lituania a interzis tranzitul mărfurilor vizate de sancțiunile UE
Pe de altă parte, sursa citată nu a precizat despre ce probleme bilaterale este vorba și nici când ar fi trebuit, de fapt, să aibă loc discuțiile.
Menționăm faptul că reacția acidă a Moscovei vine după ce Lituania a decis să interzică tranzitul pe teritoriul său, pe cale ferată, a mărfurilor care sunt vizate de sancţiunile UE.
Aceasta nu este prima reacție acidă venită de la Moscova. La scurt timp după anunțul făcut de Lituania, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei a făcut câteva declarații.
„Una dintre principalele întrebări a fost dacă răspunsul va fi unul exclusiv diplomatic. Răspunsul: nu”, a spus Zaharova în cadrul conferinței de presă săptămânale. „Răspunsul nu va fi diplomatic, ci practic”. Pe de altă parte, aceasta nu a precizat ce fel de măsuri ”practice” va lua Rusia împotriva Ucrainei.
Rusia, avertisment dur pentru Lituania
O reacție în acest sens a venit și de la diplomaţia rusă, care a acuzat UE că încurajează o „escaladare”. Totodată, secretarul puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a cerut rapid restabilirea imediată a tranzitului spre Kaliningrad.
În caz contrar, acesta avertiza că Rusia va reacționa în fața unor astfel de ”acte ostile”. El a mai subliniat faptul că măsurile pe care le va lua Moscova vor avea ”consecințe negative severe” pentru populația din Lituania.
„Rusia, bineînţeles, va reacţiona la astfel de acte ostile. Măsuri adecvate sunt în curs de elaborare la nivel interministerial şi urmează a fi adoptate. Ele vor avea consecinţe negative severe pentru populaţia Lituaniei”, a spus Patruşev.