Statele Unite ale Americii (SUA) spun că Rusia a luat în considerare folosirea de agenți chimici la orașul-port Mariupol, situat în estul Ucrainei. Secretarul de stat american spune că SUA se află în contact cu partenerii pentru a afla ce se întâmplă, de fapt.
Rusia, acuzată că a luat în considerare folosirea agenților chimici în Mariupol. SUA: Este un subiect de preocupări
Marți, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că nu poate confirma că Rusia a folosit arme chimice în orașul port Mariupol, notează France Presse, care adaugă că țara condusă de Vladimir Putin ar putea utiliza diferiți agenți anti-revolte.
Secretarul de stat american mai spune că Rusia ar putea folosi, în mod special, gaze lacrimogene combinate cu agenți chimici împotriva ”combatanţilor şi civililor ucraineni în campania lor agresivă de cucerire” a orașului din estul Ucrainei.
Antony Blinken a mai spus că împărtășește aceste informații cu țara condusă de Volodimir Zelenski și că Statele Unite ale Americii se află în contact direct cu partenerii pentru a stabili ce se întâmplă. El a mai spus că aceasta ete una dintre preocupări.
Secretarul de stat american a mai spus că SUA aveau această preocupare de dinainte de războiul început la 24 februarie și reiterează că Statele Unite ale Americii a avertizat ”împotriva posibilităţii unei recurgeri la acest tip de arme şi urmărim foarte îndeaproape acest lucru”.
Volodimir Zelenski a făcut un nou apel către Uniunea Europeană
Într-un video prezentat în fața parlamentului lituanian, președintele Volodimir Zelenski a făcut un nou apel către Uniunea Europeană, însă de această dată, liderul de la Kiev a fost mult mai tranșant.
Mai exact, Zelenski susține că nu este timp de așteptare și este nevoie clară de decizii puternice pe care doar Uniunea Europeană le poate lua. El a făcut referire la impunerea de sancțiuni tuturor băncilor și petrolului rusesc.
În același timp, Volodimir Zelenski a mai cerut UE și să stabilească un termen limită pentru încetarea importurilor de gaze rusești, relatează Reuters.
„Nu putem aștepta… Avem nevoie de decizii puternice, iar UE trebuie să le ia acum. Trebuie să sancționeze petrolul și toate băncile rusești…Fiecare stat UE trebuie să stabilească termene pentru când va refuza sau va limita sursele de energie (rusești), cum ar fi gazele”, a spus el.
Referitor la atitudinea Rusiei, Zelenski precizează că doar în momentul în care astfel de sancțiuni vor fi în vigoare, Moscova mă înțelege că acest război este o catastrofă chiar și pentru ea.