Rusia acuză Marea Britanie că vrea să controleze exporturile de cereale din Ucraina
Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, susține ferm că Marea Britanie încearcă să își trimită flota în Marea Neagră pentru a putea controla exportul de cereale din Ucraina.
„Dacă ascultați, de exemplu, declarația premierului britanic Boris Johnson și a ministrului său de externe (n.r. Lise Truss), ei încearcă în mod clar să creeze condiții, să găsească pretexte pentru ca Marina Regală să se infiltreze în Marea Neagră și să gestioneze toate procesele de eliberare a cerealelor din acele porturi care sunt minate de ucraineni și pe care ucrainenii sunt obligați să le demineze”, a declarat, duminică, Serghei Lavrov.
Potrivit spuselor sale, statele occidentale încearcă acum să folosească criza alimentară globală în diverse scopuri politice, inclusiv în scopuri propagandistice pentru a „albi Ucraina și pentru a arunca din nou toată vina în cârca Moscovei”.
„Există multe manifestări ale convulsiilor pe care le observăm în acțiunile politicienilor occidentali. Și toate acestea pe fondul unei deteriorări accentuate a situației de acasă în țările occidentale, care, conform principiilor democrației neoliberale, necesită distragerea atenției populației.
Toată lumea ar trebui să tragă concluzii pe baza faptelor reale – cine cum a făcut față crizei coronavirusului, cine face față acum crizei energetice, cine încearcă să speculeze pe tema securității alimentare, acuzând Rusia de ceea ce nu este absolut deloc vinovată și de ce nu este absolut deloc implicată”, a adăugat ministrul de Externe din Rusia.
În acest sens, oficialul rus a atras atenția asupra discuției care s-a desfășurat în rândul politologilor cu privire la structura de stat care poate rezista cel mai bine la testul acestor provocări. Acesta a subliniat faptul că analiștii politici propun să se uite la modul în care statele cu un guvern central puternic depășesc criza din economia globală.
„Nu degeaba unii politologi spun de ani de zile că este necesar să se regândească linia conform căreia nicio țară care nu este o democrație liberală nu este legitimă”, a precizat Serghei Lavrov, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Rossiya-1.
Menționăm faptul că acestea nu sunt singurele acuzații pe care Rusia le face la adresa Occidentului. Tot duminică, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus că statele occidentale blochează negocierile de pace cu Ucraina, prelungind astfel războiul din Europa de Est.
Rusia acuză direct Occidentul că blochează continuarea negocierilor de pace cu Ucraina
„Acum este momentul când ţările occidentale pariază totul pe continuarea războiului”, a declarat recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Potrivit spuselor sale, sub conducerea Statelor Unite ale Americii, Occidentul nu le permite oficialilor ucraineni „să se gândească la pace, nici să vorbească sau să discute despre aceasta”. Dmitri Peskov a făcut referire aici la afirmaţiile unor politicieni occidentali, care au spus clar că nu vor presa Ucraina să se reașeze la masa negocierilor.
„Însă momentul pentru negocieri va veni”, şi-a exprimat convingerea Dmitri Peskov. Acesta a reinterat faptul că Ucraina trebuie să accepte cererile Rusiei, care includ recunoaşterea Peninsulei Crimeea ca fiind teritoriu rus şi cedarea regiunilor estice Doneţk şi Lugansk, dacă își dorește pacea, relatează agenția de presă DPA.