Rusia va lua măsuri dure împotriva oricăror încercări ale grupurilor pentru protejarea mediului, cum ar fi Greenpeace, de a acţiona împotriva intereselor sale în zona Arcticii, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă organizată pentru prezentarea bilanţului anului 2013, informează Reuters.
Putin a afirmat că activiştii Greenpeace arestaţi în septembrie pentru organizarea unei acţiuni de protest pe o platformă petrolieră a gigantului Gazprom ar fi putut acţiona în baza unui ordin cu scopul subminării eforturilor Rusiei de a exploata resursele energetice din Arctica, preşedintele rus sugerând astfel că în spatele protestului s-ar fi putut afla anumite guverne, însă nu a dorit să facă nicio referire directă.
El a afirmat că răspunsul Rusiei la protestul Greenpeace din Marea Barents ar trebui să servească drept lecţie.
"Este un lucru grav pentru noi. Şi nu avem de gând să ne slăbim (poziţia), ci să o întărim", a mai spus el.
Nava "Arctic Sunrise", având la bord un echipaj format din 30 de membri Greenpeace – patru ruşi şi 26 de cetăţeni străini -, a fost luată cu asalt la 19 septembrie, în Marea Barents, de un comando rus după ce unii militanţi au încercat să escaladeze o platformă petrolieră a gigantului Gazprom în scopul de a denunţa riscurile ecologice. Militanţii au fost plasaţi în detenţie provizorie la Murmansk (port rus la Marea Barents), unde au stat timp de mai multe săptămâni, după care au fost transferaţi la începutul lunii noiembrie la Sankt Petersburg.
Cei 30 de membri ai echipajului ‘Arctic Sunrise’ au fost inculpaţi la început pentru ‘piraterie’, infracţiune pasibilă de 15 ani de închisoare, apoi, la sfârşitul lunii octombrie, pentru ‘huliganism’, faptă care se pedepseşte cu mai puţini ani de închisoare.
La sfârşitul lunii noiembrie, justiţia rusă a decis, în apel, eliberarea pe cauţiune a ultimului membru al echipajului Greenpeace care se mai află încă în detenţie în Rusia.
Zona Arctică conține cea mai mare rezervă încă neatinsă de hidrocarburi din lume. Un studiu al Agenției Internaționale a Energiei arată că rezervele nedescoperite din Cercul Arctic ar putea ajunge chiar la 2.500 de miliarde de metri cubi de gaze naturale și 150 de miliarde de petrol.
Regiunea Arcticului, mai precis teritoriile daneze din Groenlanda sunt bogate în depozite de metale rare. Estimările plasează rezervele nedescoperite din aceste teritorii la peste 12 milioane de tone, adică aproximativ 10% din rezervele globale.
Mai mult, regiunea Arctică este atractivă pentru că oferă posibilitatea unor căi de navigare mai rapide dintre porturile pe unde pleacă la export mărfurile chinezești și piețele europene și porturile estice din America de Nord, dar și posibilitatea de a aduce materie primă din Siberia către porturile chineze.