Rusia a ameninţat marţi, prin vocea ministrului său al energiei, Alexandr Novak, că va sista livrările de gaze pentru Ucraina dacă guvernul de la Kiev nu îi transferă până la sfârşitul anului suma de 1,65 de miliarde de dolari ce corespunde ultimei tranşe din datoria încă neachitată pentru livrări anterioare de gaze, transmite agenţia EFE.
Din cauza neînţelegerilor privind achitarea datoriilor acumulate şi a preţului gazelor furnizate Ucrainei – pe care Gazpromul l-a mărit după înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici – Rusia a sistat în luna iunie furnizarea de gaze pentru Ucraina.
După mai multe runde de negocieri mediate de Uniunea Europeană, cele două, Moscova şi Kievul, au ajuns pe 30 octombrie la un acord ce a permis reluarea furnizării gazelor. Înţelegerea prevede achitarea datoriei de 3,1 miliarde de dolari către Gazprom în două tranşe, prima de 1,45 de miliarde plătită în luna noiembrie şi cea de-a doua de 1,65 de miliarde ce trebuie achitată până la sfârşitul lunii decembrie.
'Dacă datoria de 1,65 de miliarde nu va fi plătită, începând din luna ianuarie va fi oprită livrarea gazelor' către Ucraina, a avertizat marţi ministrul Novak.
De asemenea, în acordul din 30 octombrie, ce reglementează problema livrărilor de gaze ruseşti până în luna martie 2015, Ucraina a acceptat solicitarea Rusiei de a plăti în avans gazele importate.
AGERPRES