Rusia ar putea ataca România. Amenințarea venită direct de la Moscova

romania rusia steaguri

SURSA FOTO: Dreamstime

Moscova lansează noi amenințări la adresa Occidentului, inclusiv la adresa României, prin vocea vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. Apropiatul lui Vladimir Putin spune că „nimic nu poate fi exclus” când vine vorba de a ataca ținte din România sau Polonia, țări pe care le consideră implicate direct în războiul din Ucraina, împotriva Rusiei.

Dmitri Medvedev amenință cu un posibil atac România

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a lansat declarații care includ amenințări directe la adresa României.

Potrivit agenției de stat ruse TASS, Medvedev a spus că Rusia ar putea lovi baze militare NATO, inclusiv din România și Polonia, dacă rachetele cu rază lungă de acțiune fabricate în Occident continuă să fie utilizate împotriva Rusiei.

Într-un interviu pentru publicația Al Arabiya, Medvedev a afirmat că, în cazul escaladării conflictului, nu pot fi excluse scenarii care să implice atacuri asupra bazelor militare din România și alte state membre NATO.

El a subliniat că țările occidentale sunt implicate direct în conflictul din Ucraina, oferind sprijin militar, informațional și financiar.

„Dacă conflictul se dezvoltă prin scenariul escaladării, este imposibil să excludem ceva, deoarece statele membre NATO s-au implicat efectiv pe deplin în acest conflict”, a declarat el în interviu, potrivit TASS.

„Nimic nu poate fi exclus”

Dmitri Medvedev a explicat că statele NATO nu doar livrează arme și bani, ci controlează în mod direct rachetele folosite împotriva Rusiei și oferă informații despre ținte. A adăugat că, în acest context, „nimic nu poate fi exclus”, deși a menționat că Rusia nu își dorește o astfel de escaladare, ci urmărește o pace care să țină cont de interesele sale.

„Statele occidentale trebuie să realizeze că luptă de partea Ucrainei. Ele luptă nu numai prin trimiterea de arme și furnizarea de bani. Ele luptă direct, deoarece furnizează ținte pe teritoriul Rusiei și controlează rachetele americane și europene. Ele luptă cu Federația Rusă. Acesta fiind situația, nimic nu poate fi exclus”, a declarat politicianul.

De asemenea, Dmitri Medvedev a afirmat că, deși este posibil un scenariu dificil, acesta nu este dezirabil pentru Rusia. În aceeași intervenție, politicianul rus a susținut că, deși Federația Rusă dorește pace, aceasta trebuie să fie obținută „în termeni care să ia în considerare pe deplin interesele Rusiei.”

„Nu ne-am dori un astfel de scenariu, cu toții am spus asta în repetate rânduri”, a subliniat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

Dmitri Medvedev / SURSA FOTO: Facebook, Al Jazeera English

Nu e prima dată când Medvedev lansează amenințări

Dmitri Medvedev este cunoscut pentru tonul belicos adoptat în contextul războiului din Ucraina. De-a lungul timpului, acesta a amenințat cu atacuri nucleare și a avut remarci disprețuitoare la adresa țărilor europene, inclusiv a României.

În trecut, Medvedev a declarat că „românii nici măcar nu sunt o națiune”, iar retorica sa a fost folosită frecvent pentru a transmite mesaje dure către Occident.

Medvedev a reiterat că NATO participă direct la conflict prin sprijinul logistic și militar oferit Ucrainei. A susținut că acest sprijin justifică amenințările Rusiei, sugerând că acțiunile NATO fac din aceste țări părți implicate în conflict.

România, ca membru NATO, găzduiește baze militare care sunt esențiale pentru securitatea flancului estic al Alianței. Orice atac asupra acestor baze ar reprezenta o încălcare gravă a tratatelor internaționale și ar activa Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care prevede apărarea colectivă a statelor membre.