În luna septembrie 2013, Rusia a predat specialiştilor iranieni controlul primului reactor al centralei nucleare de la Bushehr, construită cu ajutorul Moscovei.
'Rusia şi Iranul ar putea semna un acord interguvernamental în cursul acestui an pentru construcţia a patru până la opt reactoare nucleare, şi, în cadrul acestui acord, va fi prevăzută construcţia altor două reactoare la Bushehr', a precizat sursa.
Anterior, grupul rus de stat Rosatom a anunţat că poartă discuţii cu Iranul cu privire la posibilitatea construirii de noi reactoare dar nu a oferit alte detalii.
Deocamdată nu este clar cum ar putea afecta acest lucru discuţiile între Iran şi puterile occidentale în legătură cu aspectele disputate ale programului nuclear iranian. La reuniunea lor de la Geneva din 24 noiembrie 2013, Iranul şi cei şase mediatori au încheiat un acord intermediar ce prevede o reducere substanţială a programului nuclear iranian, în schimbul unei ridicări parţiale a sancţiunilor internaţionale.
În încercarea de a calma îngrijorările Occidentului cu privire la riscul utilizării combustibilului de la Bushehr la producţia de arme nucleare, Moscova şi Teheranul au semnat anul trecut un acord care prevede că Rusia va furniza combustibilul necesar pentru Bushehr timp de zece ani şi va recupera combustibilului uzat, o garanţie că acesta nu poate fi folosit în alte scopuri, în special militare.
Centrala de la Bushehr, a cărei construcţie s-a prelungit zeci de ani din cauza opoziţiei Occidentului, a fost pusă în funcţiune în august 2010 şi conectată la reţeaua de energie electrică naţională a Iranului o lună mai târziu. Centrala a început să fie construită în anii '70 cu ajutorul Germaniei, dar proiectul a fost întrerupt după victoria Revoluţiei Islamice. În februarie 1998, consorţiul rus Atomstroyexport a semnat un contract cu Iranul pentru reluarea construcţiei, dar lucrările au suferit numeroase întârzieri ca urmare a suspiciunilor comunităţii internaţionale privind existenţa unui program nuclear iranian în scopuri militare.
SURSA: Agerpres