„Guvernul ucrainean a cerut ca Guvernul rus să fie suspendat din calitatea de membru al Interpolului și vom conduce toate eforturile internaționale în acest sens”, a explicat Priti Patel, potrivit The Guardian.

Reamintim că Ucraina a solicitat urgent excluderea Rusiei din Interpol (Organizația Internațională de Cooperare a Forțelor de Poliție).

Ucraina, acuzații dure despre Rusia

Ministrul Afacerilor Interne din Ucraina, Denis Monastyrsky, a solicitat exbulzarea rapidă a Rusiei din Interpol, acuzând Kremlinul că abuzează de Organizația Internațională a Poliției Criminale și că o folosește pentru a viza oponenții politici.

„Rusia ar trebui să fie exclusă din Interpol pentru încălcarea principiilor sale de bază și utilizarea greșită masivă a instrumentelor și serviciilor pentru a-și acoperi crimele și pentru a persecuta inamicii politici, în special în Ucraina”, a spus Denis Monastyrsky, potrivit Hromadske.

Marea Britanie, sancțiuni aspre împotriva Rusiei

De altfel, aceasta nu este singura inițiativă a Regatului Unit. Reamintim că luni, 28 februarie, ministrul britanic al Transporturilor Grant Shapps a informat că Marea Britanie a interzis accesul tuturor navelor sub pavilion rusesc și a ambarcațiunilor închirate sau deţinute de către ruşi în porturile Regatului Unit.

„Am scris tuturor porturilor britanice pentru a le cere să nu dea acces niciunei nave care navighează sub pavilion rusesc, înregistrată, deţinută, controlată, închiriată sai exploatată de către ruşi”, a scris Grant Shapps pe rețelele de socializare.

De asemenea, recent, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adăugat că noile sancțiuni europene împotriva Rusiei includ închiderea spaţiului aerian pentru Federația Rusă şi furnizarea continuă de echipament militar Ucrainei.

Ursula von der Leyen: UE intensifică încă o dată sancţiunile împotriva agresorului

„Uniunea Europeană intensifică încă o dată susţinerea pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva agresorului, adică împotriva Rusiei lui Vladimir Putin. Pentru prima dată, Uniunea Europeană va finanţa achiziţionarea şi livrarea de armament şi alte echipamente pentru o ţară care este vizată de un atac. Acesta este un moment crucial”, a afirmat Ursula von der Leyen, potrivit MediaFax.

„În acelaşi timp, intensificăm încă o dată sancţiunile împotriva Kremlinului şi a colaboratorului său, regimul Aleksandr Lukaşenko. Închidem spaţiul aerian pentru Rusia, propunem interdicţii pentru toate avioanele deţinute de ruşi sau controlate de Rusia. Aceste avioane nu vor mai putea ateriza, decola sau survola teritoriul Uniunii Europene.

Măsurile se vor aplica tuturor avioanelor, fie că sunt deţinute, utilizate sau controlate în vreun alt fel de vreo persoană juridică sau fizică din Rusia. Deci, ca să fiu foarte clară, întregul spaţiu aerian va fi închis pentru orice avion rus, inclusiv pentru avioanele deţinute de oligarhi.

În al doilea rând, un nou pas fără precedent, vom interzice în Uniunea Europeană aparatul media al Kremlinului, companiile de stat Russia Today şi Sputnik, precum şi filialele acestora”, a adăugat aceasta.