Rusia ar putea impune taxe mai mari pentru exporturile de grâu, de peste 210 dolari/tonă

cereale

Sursa: Dreamstime

Rusia a anunțat că va lua în calcul creșterea taxelor privind exporturile de grâu la 17.000 de ruble pe tonă, de la 15.000 de ruble pe tonă. Măsura ar reduce rata pentru export.

Rusia ia în considerare creșterea prețului de bază pentru calcularea taxei la exportul de grâu la 17.000 de ruble (212,23 dolari) pe tonă, de la 15.000 de ruble pe tonă, a anunțat cotidianul Vedomosti, citând două surse anonime din cadrul companiilor exportatoare.

Taxele la exporturile de grâu ar putea fi majorate

Măsura ar reduce rata pentru export și este luată în considerare de Ministerul Agriculturii, a raportat Vedomosti.

Decizia ar putea fi luată înainte de noul sezon, care începe la 1 iulie.

Rusia este unul din cei mai mari exportatori mondiali de grâu, ulei de floarea soarelui şi oleagionoase, fiind un important jucător în sectorul agricol.

Analiştii de la uSovEcon și-a majorat estimările privind exporturile de grâu ale Rusiei în martie la 4,5 milioane de tone de la 4,3 milioane de tone, în creștere de la 2,1 milioane de tone în martie 2022 și cel mai ridicat nivel pentru luna martie din 2018.

Firmele mari nu se vor mai implica în exportul de cereale rusesc

Marii comercianți occidentali au anunțat că nu vor mai gestiona exporturile de cereale rusești ca urmare a unui raport potrivit căruia ministerul rus al agriculturii ar fi emis îndrumări neoficiale pentru a susține prețurile de export.

Firmele internaționale de trading Cargill și Viterra au anunțat săptămâna trecută că nu vor mai gestiona exporturile de cereale rusești începând cu 1 iulie. Compania Louis Dreyfus Company li s-a alăturat luni, spunând că „provocările legate de exportul de cereale continuă să crească”

Prețurile pentru grâul rusesc cu un conținut de proteine de 12,5%, livrat franco la bord (FOB) din porturile de la Marea Neagră, au crescut săptămâna trecută cu 273 de dolari pe tonă, a transmis compania de consultanță agricolă IKAR.

„Discuțiile despre o recomandare neoficială din partea autorităților ruse către exportatori de a nu vinde grâu sub 275-280 dolari/tonă FOB au menținut prețurile ridicat”, au declarat analiștii SovEcon.

Pe 24 martie, Rusia a transmis că guvernul a dorit ca exportatorii să se asigure că prețurile plătite fermierilor sunt suficient de mari pentru a acoperi costurile medii de producție, ceea ce ar însemna menținerea prețurilor de export pentru grâu la sau peste 275-280 de dolari.

Rusia a exportat 1,09 milioane de tone de cereale până la 24 martie, din care 970.000 de tone de grâu, potrivit SovEcon.