„În ultimele patru zile, forțele ruse și Grupul Wagner au făcut progrese tactice în micul oraș din Donbas, Soledar, și probabil dețin controlul asupra celei mai mari așezări”, se arată în actualizare, conform 19fortyfive.com.
Cele două tabere sunt angajate într-o confruntare feroce
Soledar este un orașel situat la 10 km la nord de Bahmut, iar capturarea orașului Bahmut „continuă să fie principalul obiectiv operațional imediat al Rusiei”, susțin britanicii. Forţele ruse, conduse în special de mercenari ai Grupului Wagner, încearcă de mai multe luni să preia controlul asupra Bahmut, dar s-au confruntat cu o rezistenţă acerbă din partea ucrainenilor.
Cele două tabere sunt angajate într-o confruntare feroce, cu lovituri de artilerie, care a transformat în ruine o parte a oraşului. ”Tot ce se întâmplă astăzi în direcţia Bahmut sau Soledar este scenariul cel mai sângeros al acestui război”, a declarat Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Zelenski, în timp ce trupele ruse, în principal gruparea paramilitară Wagner, încearcau să captureze cele două oraşe.
”Mult sânge, multe dueluri de artilerie, multe lupte apropiate, mai ales la Soledar, unde este în prezent punctul cel mai fierbinte al războiului”, a rezumat Podoliak.
Rusia a obținut câștiguri semnificative și va continua să o facă
În ciuda avertismentelor oficialilor Grupului Wagner, conform cărora guvernul rus le nu furnizează armele, vehiculele și echipamentele necesare pentru a lupta până la capăt, Rusia a obținut unele câștiguri și ar putea continua să o facă, în cazul în care Ucraina nu va reuși să mențină o apărare consecventă.
În actualizarea publicată de Ministerul Britanic al Apărării, se spune că e puțin probabil ca Rusia să preia controlul total asupra orașului „deoarece forțele ucrainene mențin linii de apărare stabile și controlul asupra rutelor de aprovizionare”.
Cât de mult vor putea menține forțele ucrainene această apărare depinde de modul în care se va desfășura ofensiva planificată a Rusiei în acest an și dacă Ucraina va continua să furnizeze trupelor din regiune armele necesare. Ucraina are nevoie de blindate, în special de tancuri grele, mai multă artilerie de calibrul 155 mm, mai multe drone destinate atacurilor în profunzime şi de mijloace antiaeriene.