Noile măsuri economice au fost concepute pentru a împiedica încercările din Rusia de a eluda sancțiunile deja existente și pentru a afecta capacitatea militară și industria rusă de apărare, conform informațiilor transmise de agenția dpa.

Oficialii europeni impun noi sancțiuni pentru Rusia

Oficialii europeni au reiterat angajamentul de a sprijini Ucraina, subliniind că fiecare pachet de sancțiuni adaugă un plus de eficiență și închide eventualele breșe legislative. În acest sens, comisarul european pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque, a declarat că Uniunea Europeană va continua să îmbunătățească implementarea sancțiunilor ca parte a sprijinului oferit Ucrainei.

Una dintre măsurile principale ale acestui pachet constă în adăugarea a 52 de nave pe lista celor suspectate că fac parte din „flota din umbră a Rusiei”. Aceste nave sunt implicate, conform documentelor oficiale, în activități riscante precum transportul de petrol și produse petroliere rusești, livrările de arme, furtul de cereale sau sprijinirea sectorului energetic al Rusiei.

În plus, 32 de companii sunt acum supuse restricțiilor de export, fiind acuzate că au contribuit la dezvoltarea tehnologică a industriei rusești de apărare. Pe lângă 20 de firme rusești, au fost vizate companii cu sediul în China, India, Iran, Serbia și Emiratele Arabe Unite.

De asemenea, alți 84 de indivizi și entități au fost sancționați prin înghețarea activelor în UE și interdicții de călătorie, din cauza implicării lor în acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

„Cu fiecare nouă rundă de sancţiuni, îmbunătăţim eficienţa şi închidem fisurile şi vom continua să procedăm astfel, în cadrul angajamentului nostru neclintit de a sprijini Ucraina şi poporul său”, a declarat comisarul european pentru servicii financiare şi uniunea economiilor şi a investiţiilor, Maria Luís Albuquerque.

Rusia, Ucraina, steaguri, război
SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul ucrainean de Externe a salutat adoptarea noilor măsuri

Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a salutat adoptarea noilor măsuri. În cadrul unei intervenții video adresate miniștrilor de externe ai UE, Sîbiha a subliniat importanța creșterii presiunii asupra Rusiei, pentru a spori costurile războiului pentru aceasta și a întări capabilitățile de apărare ale Ucrainei. El a oferit, de asemenea, o actualizare privind situația de pe câmpul de luptă, în contextul intensificării discuțiilor referitoare la o posibilă misiune de pace europeană.

Totuși, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a dezmințit existența unor planuri concrete privind o astfel de inițiativă, subliniind că discuțiile sunt încă în faza preliminară.