Anunț de ultimă oră de la Moscova. Ministerul Apărării din Rusia anunță că a plasat forţele de descurajare în alertă de luptă, referindu-se la arsenalul nuclear. Vestea vine chiar în momentul negocierilor cu Ucraina de la graniţa cu Belarus, relatează DPA.

Potrivit sursei citate, președintele Vladimir Putin a fost deja informat de către ministrul Apărării, Serghei Şoigu, în legătură cu decizia privind arsenalul nuclear. De menționat este faptul că aceast implică rachete strategice, Flota Nordică şi Flota din Pacific şi forţele aviatice cu rază lungă de acţiune, conform unui comunicat al ministerului.

Totodată, trebuie amintit și faptul că duminică, Vladimir Putin a avansat perspectiva unei escaladări nucleare cu Occidentul în privinţa Ucrainei, dând ordin ca „armele de descurajare” ale Rusiei să fie puse în alertă specială. În cazul în care se va concretiza acest lucru, un adevărat dezastru ar putea fi creat.

La momentul actual, Rusia dispune de 1.625 de focoase nucleare desfăşurate, la care trebuie adăugate alte 2.870 aflate în silozuri şi alte 1.760 cu caracter strategic, ceea ce înseamnă în total 6.255 de focoase nucleare, potrivit ultimelor date actualizate şi recenzate de Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii (SIPRI), cu sediul la Stockholm, citat de EFE.

Țările care dețin armament nuclear

Printre țările care mai dețin armament nuclear se numără China (350), Franţa (290), Regatul Unit (225), Pakistan (165), India (156) şi Israel (90), potrivit SIPRI, care menţionează şi potenţialul Coreii de Nord de a construi între 40 şi 50 de focoase nucleare.

După anunțul lui Vladimir Putin privind perspectiva unei escaladări nucleare, fostul secretar general al NATO Javier Solana a tras un semnal de alarmă. Acesta apreciat că „este o mare greşeală” că preşedintele rus Vladimir Putin a pus în stare de alertă forţele de descurajare ruse, care includ şi o componentă nucleară, pe fondul conflictului pe care l-a declanşat în Ucraina.

O reacție în aces sens a venit duminică și de la secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. El declara că retorica nucleară a președintelui rus Vladimir Putin este „periculoasă” și „iresponsabilă”.

„Aceasta este o retorică periculoasă. Este un comportament iresponsabil”, a spus Stoltenberg la CNN. Totodată, acesta a mai adăugat că gravitatea situației este amplificată odată cu ultimele declarații ale liderului rus.

„Și, bineînțeles, când combini această retorică cu ceea ce fac ei în Ucraina, unde duc un război împotriva unei țări independente, suverane, acest lucru crește gravitatea situației”, a mai spus el.