Tensiunile sunt la cote maxime între Rusia și SUA. Se pare că atât Moscova, cât și Washingtonul, nu se așteaptă ca divergențele dintre cele două super-puteri să fie soluționate înaintede întâlnirea dintre președinții Joe Biden și Vladimir Putin.
Serghei Riabkov, adjunct al ministrului de externe al Federației Ruse, a declarat astăzi că în zilele următoare Rusia va comunica Statelor Unite o serie de semnale care pentru Washington vor fi „incomode”.
Mai mult decât atât, a arătat că agendele Moscovei și Washingtonului nu corespund înaintea summitului ruso-american de la Geneva. Nivelul legăturilor dintre Federația Rusă și SUA se află la nivelul cel mai scăzut de la „Războiul rece”.
Tensiuni maxime între Rusia și SUA
Cu o jumătate de lună înaintea întâlnirii președinților Vladimir Putin și Joseph Biden s-a stabilit că agendele Rusiei și Statelor Unite nu corespund în mare măsură, a declarat Riabkov.
Cu toate acestea, a arătat oficialul rus, Ministerul de Externe al Rusiei este gata să reacționeze la orice probleme ridicate de partea americană. După cât se pare, ceea ce l-au făcut pe Riabkov să facă aceste afirmații au fost recentele declarații făcute de Biden în legătură cu apropiata întâlnire pe care o va avea cu Putin pe 16 iunie, la Geneva.
Într-un discurs rostit duminică, la o acțiune organizată cu ocazia Zilei Memoriale, marcată în SUA pe data de 31 mai, Biden a subliniat că intenționează să facă presiuni asupra președintelui rus și îl va încuraja să respecte drepturile omului. „Peste două săptămâni mă voi întâlni cu Putin la Geneva ca să-i dau de înțeles că noi nu vom sta cu mâinile încrucișate și nu-i vom permite să încalce aceste drepturi”, a declarat Biden, citat de agenția de presă Reuters.
Casa Albă prezentase foarte laconic agenda summitului
„Liderii vor dezbate un întreg spectru de probleme presante, în condițiile în care noi încercăm să restabilim predictibilitatea și stabilitatea în relațiile dintre SUA și Rusia”, se arată în comunicat. Ținând cont de binecunoscuta preocupare a democraților americani în ceea ce privește situația drepturilor omului în întreaga lume, se poate presupune că prin sintagma „întregul spectru de probleme presante” se presupune o analiză scrupuloasă a acestui subiect în cursul convorbirilor cu Putin.
În același timp, administrația americană semnalează foarte deschis că de la summitul de la Geneva nu este de așteptat un progres încurajator în relațiile cu Moscova. Faptul că nu se așteaptă foarte mult de la acest summit o demonstrează și faptul că întâlnirea celor doi șefi de stat este organizată în timpul cel mai scurt, practic după convorbirile dintre ministrul de externe rus Serghei Lavrov și secretarul de stat Anthony Blinken, sub auspiciile reuniunii Consiliului Arctic de la Reykjavik din 19 mai. Doar evenimentele de acest nivel sunt pregătite prin canale diplomatice timp de mai multe luni de zile, pentru a se obține niște rezultate reale.
Ce spune Rusia despre întâlnirea la nivel înalt
Între timp, Kremlinul a declarat că Putin și Biden intenționează „să discute despre situația și perspectivele dezvoltării pe mai departe a relațiilor ruso-americane, problematica stabilității strategice, precum și probleme de actualitate aflate pe agenda internațională, inclusiv colaborarea în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 și soluționarea conflictelor regionale”.
După cum a arătat secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, agenda reuniunii va cuprinde probleme legate de stabilitatea strategică și controlul asupra armamentelor. Aceste chestiuni sunt deosebit de actuale în acest moment din cauza faptului că în Rusia se derulează procedura de denunțare a Tratatului „Cer Deschis”, din care Statele Unite au ieșit încă în 2020, în timpul mandatului fostului președinte Donald Trump.
Moscova mai speră ca la Geneva să fie pusă în discuție și tema colaborării dintre Rusia și Statele Unite în spațiul cibernetic. Cu atât mai mult cu cât Biden a anunțat planul privind elaborarea unor standarde internaționale în ceea ce privește lupta împotriva criminalității informatice și intenția de a discuta această inițiativă cu Putin. În general, Kremlinul nu se așteaptă să fie rezolvate toate divergențele de opinie, ca să nu mai vorbim deja de resetarea relațiilor dintre Moscova și Washington după prima întâlnire dintre cei doi lideri.
Atrăgând atenția asupra deosebirilor din agendele Rusiei și Statelor Unite, Riabkov a avertizat asupra faptului că partea americană ar trebui să se aștepte de la Moscova la niște semnale foarte neplăcute. „Americanii trebuie să pornească de la faptul că o serie de semnale de la Moscova – și nu mă refer în acest caz la întâlnirea la nivel înalt – vor fi incomode pentru ei, inclusiv în zilele care urmează”, a declarat Riabkov, citat de agenția RIA – Novosti. Însă adjunctul ministrului rus de externe nu a dezvăluit în ce constau aceste semnale.
Summitul va avea loc la Geneva
Particularitatea apropiatei întâlniri de la Geneva dintre președinții rus și american nu constă în faptul că, după cât se pare, va avea loc pe fundalul relațiilor diplomatice „incomplete” și al includerii Statelor Unite ale Americii în lista țărilor neprietenoase cu Rusia, este de părere Vladimir Vasiliev, cercetător științific principal în cadrul Institutului pentru SUA și Canada al Academiei de Științe a Federației Ruse.
„Summit-ul va avea loc practic chiar la începutul activității administrației democrate Joseph Biden – Kamala Harris, care are mandatul de a conduce America până la alegerile prezidențiale din 2024 – a declarat Vasiliev pentru „Nezavisimaia gazeta”.
Această circumstanță ne oferă motive pentru a face o paralelă între apropiata întâlnire de la Geneva și întâlnirea de la Viena din 1961. Dacă summit-ul Putin – Biden se va derula conform scenariului ‘s-au întâlnit – au stat de vorbă – fiecare a plecat la ale lui’, partea rusă poate ajunge la concluzia că sigur nu va face treabă cu această administrație democrată, înnebunită de ideea fixă a amestecului rusesc – fatal pentru democrați – în alegerile din 2016, care l-au adus la putere pe republicanul Donald Trump”.
La rândul său, este posibil ca partea americană să decidă că convorbirile cu partea rusă nu vor clinti Moscova din pozițiile ei actuale atât în ceea ce privește drepturile omului, cât și în ceea ce privește politica externă. „Iar acest lucru înseamnă că următoarea „fereastră de oportunități” pentru un dialog constructiv între Rusia și Statele Unite va fi amânată pe termen îndelungat, măsurat în ani. Cu excepția cazului în care pe arena mondială se va produce un eveniment de importanță excepțională, care să afecteze în mod direct interesele fundamentale de securitate națională ale ambelor țări”, este de părere Vasiliev.
Sursa foto: Dreamstime