Rusia a lansat un avertisment dur pentru americani! Este alertă aproape graniţa României. Amplasarea Aegis în Polonia este contestată de către oficialii de la Moscova.
Rusia trimite un avertisment extrem de dur. Planificarea sa militară va ține cont de amplasarea, de către Washington, a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore în Polonia. Asta a susţinut vice ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, citat de agenția RIA Novosti.
Rusia a trecut la ameninţări
Totul se întâmplă după ce americanii au început să instaleze sistemele de apărare antirachetă Aegis Ashore la baza Redzikowo, din Polonia.
Riabkov a menționat că argumentele anterioare ale SUA, conform cărora punctele de apărare antirachetă din Europa de Est ar avea posibilități limitate și sunt construite pentru a contracara pericolul reprezentat de statele din Orientul Mijlocul și Îndepărtat au fost uitate în esența lor.
Cum este afectată România?
”Se merge pe ideea ca obiectivele din Polonia, România, precum și din alte puncte să devină verigi ale sistemului global de apărare antirachetă, care se perfecționează constant și ale cărui posibilități se extind. Este un fapt incontestabil”, a declarat Riabkov jurnaliștilor.
”De aceea, vom lua în considerare acest aspect în planificarea noastră militară”, a arătat viceministrul de Externe.
”Este o bună oportunitate pentru colegii de la Varșovia și Washington, precum și de la sediul central al NATO să se gândească la conținutul propunerii ruse referitoare la moratoriile verificabile asupra desfășurării de mijloace de atac cu rază medie de acțiune în Europa”, a spus Riabkov.
”În cazul aplicării acestei scheme, unitatea din Redzikowo ar trebui, după părerea noastră, să fie verificată, dacă dorim să fim convinși că instalarea de rachete terestre cu rază medie de acțiune de producție americnă nu constituie un pericol”, a arătat diplomatul.
El a amintit că lansatoarele universale Mk-41, ce intră în componența sistemelor Aegis Ashore, sunt capabile să lanseze nu doar antirachete din clasa SM-3 în diferite modificări, dar și rachete de croazieră de tip Tomahawk.
”Absența acestor rachete în lansatoare reprezintă unul dintre elementele ipoteticului regim de verificare, al ipoteticului moratoriu reciproc asupra nedesfășurării mijloacelor cu rază medie de acțiune în zona europeană”, a adăugat Riabkov.