După conflictul cu Ucraina pe tema plăţii gazului livrat, Rusia este în pragul unui nou conflict: cu Belarus.
Nu a trecut nici măcar o lună de la liniştirea relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina, şi ruşii au găsit un alt conflict al gazelor în care să se bage. De data aceasta, este vorba despre Belarus, până acum cel mai fidel aliat din ultimii 20 de ani.
Belarus este, ca şi Ucraina, tranzitat de conductele care livrează gazul rusesc spre Europa. Comparativ cu Ucraina, prin teritoriul bielorus trece o cantitate de gaz mult mai mică. Dar, dacă un asemenea conflict îi face pe clienţii europeni ai Gazprom să se sperie, de ce să fie evitat?
Gapzrom repetă, practic, „scenariul ucrainean” cu bieloruşii, cărora le cere să plătească datorii în valoare de 230 de milioane de dolari. Fără a spune că s-au supărat pentru această strângere cu uşa, autorităţile de la Minsk au profitat de faptul că Rusia a interzis importurile de lapte din Belarus şi, ca retaliere la acest lucru, au decis impunerea unor controale farte stricte şi amănunţite la frontiera cu Rusia.
Aparent fără nicio legătură cu conflictele Rusiei cu ţările prin care trec conductele de gaz, în această perioadă Rusia dace toate diligenţele pentru grăbirea construirii conductei Nord Stream, care să lege Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.