"Da, este posibil", a răspuns oficialul rus, când a fost întrebat dacă Fondul de rezervă al Rusiei ar putea fi epuizat anul viitor.
Acesta a adăugat că "sunt adoptate decizii politice la diverse nivele" şi "în acest moment se discută la un nivel mai ridicat faţă de cel la care mă situez".
În iunie, Fondul de rezervă al Rusiei a scăzut cu 3,7% la 2,5 mii de miliarde de ruble (39 miliarde de dolari), în timp ce Fondul suveran naţional a scăzut cu 3%, la 4,7 mii de miliarde de ruble (73,4 miliarde de dolari).
În total, Ministerul de Finanţe ar putea cheltui 2,2 mii de miliarde de ruble (34 miliarde de dolari) pentru a finanţa deficitul bugetar, estimează autorităţile de la Moscova.
Anul trecut, economia rusă s-a contractat cu 3,7% şi în 2016 ar urma să înregistreze un declin de aproximativ 1%.
PIB-ul Rusiei a fost afectat de scăderea preţului la petrol şi de sancţiunile impuse de Occident pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina.
AGERPRES