Consumul de alcool în Rusia a scăzut cu 80%

Consumul de băuturi alcoolice a scăzut în Rusia cu 80% în ultimii 5-7 ani, a declarat marţi ministrul rus al sănătăţii, Veronika Skvorţova, care a subliniat progresele făcute în combaterea alcoolismului, informează agenţia EFE.

'Am reuşit să reducem cu 80% consumul de băuturi alcoolice pe cap de locuitor', a spus Veronika Skvorţova în intervenţia ei la a 9-a ediţie a Forumului Gaidar, organizat în fiecare an de Academia de Economie şi Administraţie Publică. 

De asemenea, graţie politicilor guvernamentale 'a crescut cu 40% numărul persoanelor care practică activ sport', a adăugat ministrul rus al sănătăţii, subliniind în plus şi progresele făcute împotriva tabagismului. 'În cinci ani am reuşit pur şi simplu să reducem cu 22% numărul fumătorilor adulţi', în rândul copiilor şi adolescenţilor scăderea fiind şi mai mare, de peste 60%, a precizat Skvorţova. 

Ea a mai subliniat că pentru anul în curs 'prioritatea absolută' pe care o va urmări este lupta împotriva cancerului, menţionând că în anul 2018 resursele financiare destinate chimioterapiei vor creşte cu 80% faţă de anul trecut. 

Forumul Gaidar, ce poartă numele arhitectului reformelor economice post-sovietice, Igor Gaidar, decedat în anul 2009, se desfăşoară la ediţia din acest an sub sloganul 'Rusia şi lumea. Valori şi virtuţi', iar organizatorii se aşteaptă la un număr record de participanţi, de circa 13.000, inclusiv numeroşi experţi ruşi şi internaţionali.

AGERPRES