Premierul Mihail Mişustin a anunţat, miercuri, că prelungeşte interdicţia de intrare a cetăţenilor străini în Rusia, în contextul pandemiei de coronavirus ce a bulversat economia acestei ţări.
Premierul rus Mihail Mişustin a prelungit, miercuri, interdicţia de intrare a cetăţenilor străini în Rusia, măsură ce va rămâne în vigoare până când se va îmbunătăţi situaţia epidemiologică provocată de pandemia cu noul coronavirus, transmite agenţia EFE.
„Până pe 30 aprilie sunt în vigoare restricţiile pentru intrarea străinilor în ţara noastră. Astăzi am semnat o dispoziţie care extinde acest termen până când se va încheia lupta contra infecţiei COVID-19”, a spus premierul rus în timpul unei şedinţe de guvern.
Economia rusă este afectată de măsurile antiepidemice şi de prăbuşirea preţului petrolului
El a mai precizat că, pentru diminuarea impactului negativ al acestei măsuri asupra activităţii industriale în Rusia, interdicţia menţionată va cuprinde şi câteva excepţii pentru anumite categorii specifice, cum ar fi specialiştii care desfăşoară activităţi de întreţinere şi reparaţii pentru echipamentele importate.
Premierul rus a cerut mai multor ministere să propună soluţii pentru redresarea economiei afectate de epidemie şi măsuri de asistenţă pentru cetăţeni, în contextul în care economia rusă este afectată în acelaşi timp de măsurile antiepidemice şi de prăbuşirea preţului petrolului.
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat marţi că Rusia n-a atins încă vârful epidemiei şi a prelungit până pe 11 aprilie vacanţa obligatorie pe care o decretase pentru toată luna aprilie pentru toţi cetăţenii ruşi, obligaţi să rămână în case în acest timp pentru a stopa răspândirea coronavirusului. Conform datelor oficiale, numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în Rusia se apropia miercuri de 100.000, iar cel al deceselor a ajuns la 972, scrie Agerpres.