Așadar, ambasadorul Rusiei în Danemarca susține că decizia de livrare a unor avioane de vânătoare de tip F-16 Ucrainei va contribui la escaladarea conflictului militar și „condamnă populaţia ucraineană la noi victime”.

Rusia critică intenția Danemarcei de a furniza avioane F-16 în Ucraina

Anunțul lui Vladimir Barbin a venit după ce Danemarca a semnalat intenţia de a furniza Ucrainei, cu aprobarea SUA, şase avioane de vânătoare F-16 până la sfârşitul anului, opt aparate în 2024 şi alte cinci în 2025.

„Sub pretextul că Ucraina trebuie să stabilească ea însăşi condiţiile de pace, Danemarca încearcă, prin acţiuni şi prin vorbe, să nu lase Ucrainei altă opţiune decât continuarea confruntării militare cu Rusia. Decizia Danemarcei va împinge Ucraina spre prăpastie şi condamnă populaţia ucraineană la noi victime”, a afirmat Vladimir Barbin, conform Le Monde.

Rusia a fost atacată din nou de drone ucrainene

În altă ordine de idei, Ministerul Apărării din Rusia a informat duminică, 20 august, că a împiedicat două valuri separate de atacuri cu drone militare lansate de armata Ucrainei în Belgorod, regiunea situată la graniţa dintre Rusia și Ucraina.

Guvernatorul din Belgorod a anunțat, prin intermediul contului său de Telegram, că 12 ţinte aeriene au fost doborâte la periferia oraşului. La rândul său, guvernatorul regiunii Kursk a zis că o dronă militară a lovit o gară, provocând un incendiu şi rănind cinci persoane, iar guvernatorul regiunii Rostov a spus că în urma atacului cu drone militare nu au există răniţi și nu s-au înregistrat pagube materiale.

Ministerul Apărării din Rusia a transmis, totodată, a interceptat o dronă ucraineană şi în Moscova, ce s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită. În ciuda acestui fapt, zborurile către aeroporturile Vnukovo şi Domodedovo din Moscova au fost deviate.

Rusia a fost atacată cu drone ucrainene la doar patru zile distanță după ce soldații ruși au atacat Portul Reni, între orele 02:00 – 04:00, încercând încă o dată să distrugă infrastructura portului ucrainean de pe Dunăre.

Potrivit informațiilor transmise de forţele aeriene din Ucraina, au fost distruse 13 drone militare lansate de armata Rusiei deasupra regiunilor sudice Odesa şi Mikolaiv, dar nu există informații cu privire la numărul total de drone lansate de soldații ruși. Momentan, se știe că o dronă lansată de soldații ruși și-a atins ținta, în ciuda apărării aeriene a armatei Ucrainei.