Serghei Șoigu acuză NATO că vrea să atace aliații Rusiei
Ministrul Apărării din Rusia, Serghei Șoigu, a spus miercuri, 2 noiembrie 2022, că forțele aliate NATO vor ataca aliații Kremlinului, precum Belarusul, precizând, totodată, că noi grupuri tactice multinaționale de batalioane sunt în curs de înființare în Bulgaria, Ungaria, Slovacia și România.
„Formațiuni de forțe armate ale statelor NATO extraregionale au fost desfășurate în Europa Centrală și de Est, precum și în statele baltice. Noi grupuri tactice multinaționale de batalioane sunt în curs de înființare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia.
Numărul grupării a crescut de 2,5 ori din februarie 2022 și acum se ridică la peste 30.000 de persoane, iar în viitorul apropiat poate crește”, a declarat, miercuri, Serghei Șoigu.
Potrivit spuselor sale, în urma măririi grupării NATO, „aliații Rusiei, în primul rând Republica Belarus, vor fi atacați”. În aceste condiții, Ministerul Apărării din Rusia consideră că asigurarea securității militare a statului este o prioritate, a anunțat titularul acestui portofoliu, relatează agenția rusă de presă TASS.
Serghei Șoigu acuză Ucraina că ar vrea să găzduiască arme nucleare din țările membre NATO
Tot miercuri, Serghei Şoigu a afirmat că Ucraina este dispusă să găzduiască pe teritoriul său arme nucleare aduse din ţările membre ale NATO.
„Cunoaştem intenţiile Kievului de a crea o ‘bombă nucleară murdară’, dar şi disponibilitatea (n. red. Ucrainei) de a amplasa pe teritoriul său arme nucleare din ţările NATO”, a declarat acesta în cadrul unei reuniuni prin videoconferinţă a statelor majore din Rusia şi Belarus.
De asemenea, oficialul rus a susţinut că, recent, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, „le-a cerut ţărilor din Occident să efectueze atacuri nucleare preventive împotriva Rusiei”.
Potrivit EFE, într-o videoconferinţă din luna octombrie de la Institutul Lowy din Australia, Volodimir Zelenski a îndemnat NATO la o „acţiune preventivă” împotriva Rusiei pentru a o împiedica să folosească arme nucleare. Acest lucru a deranjat Guvernul de la Moscova, în pofida faptului că oficialii Administrației Prezidențiale din Ucraina au clarificat faptul că Volodimir Zelenski se referea la impunerea de noi sancţiuni.
„Statele Unite şi ţările europene ignoră demonstrativ şantajul nuclear al autorităţilor ucrainene, de exemplu, provocările în ceea ce priveşte centrala nucleară Zaporojie”, a adăugat Serghei Şoigu.
El a acuzat armata Ucrainei că foloseşte „metode de război interzise, inclusiv atentate teroriste, asasinate la comandă, bombardamente cu armament greu asupra populaţiei civile, folosirea civililor pe post de scuturi umane. Totuşi, ţările din Occident încearcă să ignore acest lucru. Mai mult, stimulează escaladarea tensiunilor în conflictul din Ucraina.”
Potrivit spuselor sale, armata Ucrainei primeşte constant armament modern şi muniţii din Occident. „NATO le furnizează (n. red. ucrainenilor) informaţii secrete, le dă direct coordonatele obiectivelor, le trimite consilieri militari de-ai lor, alimentează armata ucraineană cu mercenari străini, duce un război informaţional şi ne impune sancţiuni”, a explicat ministrul rus.
În opinia sa, NATO „intenţionează să treacă de la îngrădirea Rusiei ca urmare a prezenţei sale avansate la crearea unui sistem de apărare colectivă pe scară largă lângă frontierele ruse. Sunt create noi grupuri de batalioane tactice multinaţionale în Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia. Din februarie 2022, numărul efectivelor a crescut de 2,5 ori, a ajuns la peste 30.000 de persoane şi ar putea să crească şi mai mult în viitorul apropiat.”