Rusia se străduieşte să calmeze temerile cu privire la exerciţiul militar de amploare pe care îl va desfăşura luna viitoare. Guvernul de la Kremlin a declarat că acest exerciţiu va fi unul de natură defensivă şi că nu are de gând să invadeze Polonia, Ungaria sau Lituania, aşa cum se arăta într-un raport al Consiliului Atlantic, potrivit Digi24.
Trupele ruseşti vor ajunge în Belarus şi se vor antrena la graniţa unor state membre NATO, precum Polonia, Letonia sau Lituania, iar acest exerciţiu numit Zapad-2017 a tras un semnal de alarmă. În anii trecuţi, Rusia s-a folosit de pretextul unor exerciţii militare pentru a pătrunde în Georgia sau Ucraina, iar în condiţiile în care tensiunile dintre Europa şi Rusia nu mai iau sfârşit, prezenţa trupelor ruseşti atât de aproape de graniţele NATO este privită cu scepticism.
Locotenentul general Ben Hodges, detaşat al armatei americane în Europa, a precizat că aliaţii şi Ucraina sunt îngrijoraţi că exerciţiile militare ruseşti ar putea fi „un cal troian”, prin care Rusia încearcă să lase în Belarus mai multe echipamente militare.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a menţionat că la acest exerciţiu ar putea lua parte mai mulţi soldaţi decât a anunţat oficial Kremlinul.
Alexander Fomin, vicepremierul Apărării ruse, a declarat că Europa nu are de ce să se teamă: „Unii au mers atât de departe încât să afirme că ne vom folosi de aceste exerciții militare pentru a invada și ocupa Lituania, Polonia sau Ucraina. Niciuna dintre aceste versiuni nu are vreo legătură cu realitatea”, a spus acesta, adăugând că amenințarea Rusiei este doar „un mit”.
Moscova transmite că la exercițiile militare din septembrie vor lua parte aproape 13.000 de soldați ruși și belaruși, 70 de avioane și elicoptere, precum și 700 de echipamente de luptă, printre care 250 de tancuri, 10 nave și sisteme de artilerie.
Rusia dezminte astfel afirmațiile unui studiu al Consiliului Atlantic, care afirma că „Rusia ar putea invada Polonia peste noapte”. „Chiar dacă Moscova nu are o intenție să provoace NATO în mod direct, acest lucru s-ar putea schimba peste noapte și ar putea fi o operațiune implementată rapid, după niște planuri bine stabilite anterior”, arăta raportul.