Autoritățile din Rusia au deschis în regiunea transnistreană mai multe secții de vot pentru alegerile prezidenţiale din 17 martie. Decizia a fost luată în ciuda faptului că Republica Moldova a interzis acest lucru.
Autoritățile din Rusia au luat decizia de a deschide mai multe secții de vot în Transnistria pentru alegerile prezidenţiale din 17 martie. Este vorba despre mai multe secţii care se vor afla la Tiraspol, Bender, Rîbniţa şi Grigoriopol.
Rusia deschide secții de vot în Transnistria
Acestea ar urma să fie deschise între orele 08:00 şi 20:00, conform informațiilor publicate de NewsMaker. Imagini video care anunţă deschiderea secţiilor de votare din regiunea transnistreană anunţă că hotărârea a fost luată „în conformitate cu decizia Ambasadei Rusiei în Moldova”.
În schimb, pe site-ul oficial al Ambasadei Rusiei, precum şi pe site-ul Comisiei Electorale Centrale a Federaţiei Ruse, este indicată o singură secţie de vot.
Aceasta se va deschide în Moldova pe 17 martie și se va afla în clădirea Ambasadei Rusiei din Chişinău.
Reprezentanții MAE din Republica Moldova l-au citat pe ministrul de externe, Mihai Popşoi. Acesta a spus la începutul lunii februarie că Moldova a permis deschiderea unei secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din Rusia.
Totuși, aceasta trebuie să se afle pe teritoriul Ambasadei Rusiei la Chişinău.
„Noi am interzis organizarea alegerilor prezidenţiale oriunde în afara misiunilor diplomatice. Dacă se va încerca organizarea scrutinului oriunde în altă parte, acest lucru va fi contraproductiv”, a declarat ministrul de Externe.
Amintim că alegerile prezidenţiale din Rusia vor avea loc în perioada 15-17 martie 2024.
Moscova a anunțat că este dispusă să ofere sprijin Transnistriei
Anterior, Moscova a anunțat că este dispusă să ofere sprijin Transnistriei, regiune separatistă prorusă ce aparține de Republica Moldova. Reprezentanții acestei regiuni au solicitat anterior asistență din partea Moscovei. Ei au invocat o „presiune sporită” venită din Chișinău.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a admis că relația dintre Transnistria, unde populația este în principal de origine slavă și Republica Moldova, este departe de a fi stabilă și pașnică, conform EFE.
Reprezentantul oficial al Kremlinului a subliniat că are încredere că Republica Moldova nu va lua în considerare sfaturile niciunei puteri externe și nu va adopta o abordare a confruntării sau reprimării poporului.
Peskov a evidențiat și a criticat opinia unor lideri conform căreia a opta pentru apropierea de Uniunea Europeană înseamnă a deveni „dușmani” ai Federației Ruse.