Rusia este în acest moment sfâșiată de durere. Un nume extrem de cunoscut a încetat din viață. Este vorba de Dmitri Golovcenko, care este un renumit alpinist rus. Acesta este presupus a fi decedat. El s-ar fi prăbuşit în gol pe un munte din Pakistan.

Alpinistul din Rusia era extrem de apreciat. El a fost recompensat de două ori cu premiul Piolet d’Or.

Vestea tristă a presupusului deces a fost dată de Clubul alpin pakistanez.

Alpinistul Dmitri Golovcenko a suferit o cădere probabil fatală

Golovchenko
SURSA FOTO: D. Golovchenko

 

Conform datelor oferite, alpinistul Golovcenko „a suferit o cădere probabil fatală” în ultimele zile pe versanţii Muntelui Gasherbrum IV (7.925 m). Acesta este al 17-lea cel mai înalt munte de pe planetă. El este situat în apropierea graniţei cu China.

Sursa citată a dat informații și despre însoţitorul său, Serghei Nilov. Alături de acesta, alpinistul rus încerca să deschidă o nouă rută în stil alpin. Serghei Nilov a fost rănit. El a putut, însă, să se întoarcă miercuri în tabăra de bază. De aici a fost transportat cu avionul în oraşul Skardu, a menționat sursa amintită, conform AFP.

Alerta a fost dată de soția sa

Secretarul Clubului alpin din Pakistan, Karrar Haidri, a susținut pentru AFP că alerta a fost lansată de soţia lui Golovcenko. Cei doi soți au ținut legătura în timpul urcării. În opinia sa, renumitul alpinist rus ar fi căzut probabil într-o crevasă.

Conform lui Karrar Haidri, autorităţile pakistaneze au în vedere să lanseze vineri o operaţiune de salvare.

În context, trebuie spus că Golovcenko şi Nilov au fost recompensaţi în 2013 cu premiul Piolet d’Or. Ei au primit medalia pentru ascensiunea în anul precedent a Muztagh Tower (7.276 m) în Pakistan. Patru ani mai târziu, în 2017, au luat același premiu. Recompensa a fost înmânată pentru ascensiunea Thalay Sagar (6.904 m) în India.

Născut într-o familie de alpiniști

Alpinistul rus considerat acum mort s-a născut într-o „familie de alpinişti”. El a escaladat alături de Nilov din 2002. Acest detaliu se regăsește în scurta sa biografie publicată pe site-ul Piolets d’Or.

Pakistanul găzduieşte cinci dintre cele 14 vârfuri ale planetei cu înălţimi de peste 8.000 m. Această țară este una dintre destinaţiile preferate a celor mai buni alpinişti la nivel internaţional.