Tragedie în Rusia! Cel puțin 35 de persoane au fost ucise de o explozie urmată de un incendiu. Deflagrația a avut loc la o benzinărie din Daghestan, republică din Caucazul rus, arată ultimul bilanț publicat marți, pe 15 august, dep Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, zeci de persoane au fost rănite.

„Numărul total de morţi este de 35”, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

Instituția a anunțat, cu puțin timp înainte, un bilanț de 33 de morţi şi circa 80 de răniţi.

Încă nu se cunoaște cauza tragediei, ar accidentele de acest fel sunt comune în Rusia, potrivit AFP. Acestea sunt, adesea, cauza încălcării normelor de securitate sau a vechimii instalațiilor.

Explozia urmată de incendiu a devastat o benzinărie din Rusia

Explozia a avut loc în toiul nopții și a devastat o benzinărie dintr-o periferie a orașului Mahacikala, capitala Daghestanului. Imaginile difuzate de televiziunea rusă arată că a provocat un crater de mari dimensiuni și un incendiu devastator.

„Totul în jurul nostru era în flăcări (…), nu se vedea nimic”, a povestit un martor pentru canalul de televiziune rus Ren-TV, în timp ce medicii îi acordau îngrijiri pentru o rană la cap.

Marți, președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe apropiaţilor victimelor şi le-a urat răniţilor „o restabilire rapidă”, se arată într-un comunicat al Kremlinului. Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko a transmis, la rândul său, condoleanțe.

„Cauzele tragediei sunt pe cale de a fi clarificate”, a postat pe Telegram liderul din Daghestan, Serghei Melikov, care a adus un elogiu „acţiunilor eroice” ale salvatorilor care au permis evitarea unui bilanţ mai grav.

Comitetul de anchetă rus, însărcinat cu principalele investigații din țară, a deschis o anchetă pentru a stabili cauza exploziei.

Locuința lui Vladimir Putin, aproape de un incendiu

Recent, au loc tot mai multe incendii în Rusia. Un depozit din Odintsovo, un oraș situat la vest de Moscova între reședința oficială a lui Vladimir Putin și aeroportul Vnukovo, a luat foc săptămâna trecută, potrivit serviciului de urgență rus.

Nu a fost clar cum a izbucnit incendiul din depozit, care se afla la 6,5 kilometri de reședința prezidențială a liderului de la Kremlin din Novo-Ogaryovo.

Potrivit unui comunicat al serviciilor de urgență, dimensiunea incendiului la miezul nopții, ora Moscovei, era de 2.000 de metri pătrați.