Rusia urmează să fie eliminată din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, pentru agresiunea din Ucraina. Au trecut mai bine de 41 de zile de când Vladimir Putin a dat ordinul pentru invazia Ucrainei, iar pentru că nimic nu s-a schimbat până acum, iar bombardamentele continuă, Rusia va suporta o serie de consecințe.

Astfel, în cursul zilei de joi, Adunarea Generală a ONU urmează să voteze excluderea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU. Menționăm faptul că mișcarea pe care ONU o pregătește are rolul de a transmite un mesaj ferm Kremlinului pentru a pune capăt invaziei.

Zelenski, apel către ONU

Amintim faptul că, în repetate rânduri, președintele Volodimir Zelenski a cerut măsuri severe împotriva Rusiei în urma războiului pornit în Ucraina și a masacrului lăsat în urma trupelor rusești. În același timp, încă din ultima săptămâna a lunii martie au inceput în Ucraina primele anchete pentru adunarea dovezilor ce vor fi prezentate la Curtea internațională de justiție de la Haga pentu declararea genocidului și a crimelor de război săvârșite de Rusia și comandatede Putin în Ucraina.

Până când lucrurile se vor concretiza însă Volodimir Zelenski continuă să facă apel la țările globului în legătură cu pedepsirea Rusiei pentru crimele de război din Ucraina.

Totodată, liderul de la Kiev s-a arătat și revoltat de faptul că nimic nu se întâmplă, iar pacea nu pate fi menținută în țara pe care o conduce, în ciuda garanțiilor ONU.

”Unde este pacea?”

„Unde este securitatea pe care trebuie să o garanteze Consiliul de Securitate? Nu există. Deși există un Consiliu de Securitate. Deci, unde este pacea? Care sunt acele garanții pe care Națiunile Unite trebuie să le garanteze? Aș dori să vă reamintesc articolul 1, capitolul 1 al Cartei ONU. Care este scopul organizației noastre?

Scopul ei este menținerea păcii. Și acum Carta ONU a fost încălcată literalmente, începând cu articolul 1. Ce rost au toate celelalte articole?”, a spus președintele Ucrainei, în cadrul discursului său la ONU.

Trebuie menționat și faptul că votul de joi, privind excluderea Rusiei vine și după ce la sfârșitul săptămânii trecute a fost dezvăluit masacrul produs de soldații ruși pe teritoriul ucrainean. Este vorba despre imaginile conform cărora, sute de cadavre au fost descoperite în mai multe orașe din care se retrag rușii, ultimele atrocități descoperite fiind cele din orașul Bucha din regiunea Kiev.

„Participarea Rusiei la Consiliul pentru Drepturile Omului este o farsă și este greșită”, a declarat și ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, de la București, unde s-a aflat luni, 4 aprilie.