Rusia este pe cale să încheie anexarea formală a teritoriilor capturate în Ucraina. Au aprobat încorporarea regiunilor

Camera superioară a parlamentului rus a votat în unanimitate, într-o ședință desfășurată marți, ratificarea legislaţiei de anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, în urma votului similar care a avut loc luni în Duma de Stat.

Documentele au fost prezentate senatorilor de ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care a subliniat că, pentru Moscova, nu contează că Occidentul nu recunoaşte aşa-zisele referendumuri de anexare la Rusia a acestor teritorii ucrainene, pentru că le revine oamenilor care trăiesc în acele teritorii „să înţeleagă noua realitate”, conform informațiilor transmise de efe.com

De asemenea, senatoarea Liudmila Naruzova a atras atenţia asupra faptului „fără precedent” al anexării de teritorii care încă se află sub controlul parţial al Ucrainei, la care preşedintele Comisiei pentru Legislaţie Constituţională, Andrei Klişas, i-a răspuns că Curtea Constituţională a dat deja un aviz pozitiv în ceea ce priveşte legalitatea tratatelor de anexare.

Tratatele stabilesc că limba oficială în regiunile nou încorporate va fi rusa, deşi va fi permisă şi folosirea limbii ucrainene, iar moneda naţională va deveni rubla.

Documentele vor ajunge acum din nou la Kremlin pentru semnătura finală a preşedintelui Vladimir Putin, care va încheia procesul de anexare formală a celor patru regiuni, ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei.

Armata ucraineană a recucerit un oraș cheie

În altă ordine de idei, amintim că forțele ucrainene au obținut noi victorii în sudul țării, îndreptându-se spre orașul Herson, care este ocupat. Ucrainenii au capturat orașul Zolota Balka de pe malul vestic al râului Nipru, potrivit unui oficial regional și unui blogger militar pro-rus.

„Forțele noastre armate avansează cu putere chiar pe malul râului Nipru, mai aproape de Berislav”, a declarat Serhii Khlan, consilier al șefului administrației militare din regiunea ucraineană Kherson, în cadrul unui briefing de presă.

La rândul său, șeful administrației numite de Rusia la Herson a recunoscut că forțele ucrainene avansează de-a lungul râului Nipru. Informația a fost confirmată și de Boris Rozhin, un blogger militar, care a declarat că forțele rusești încearcă să oprească ofensiva Ucrainei.

„Dueluri de artilerie au loc între Zolota Balka și Dudchan. Forțele armate ale Ucrainei echipează fortărețele din pozițiile ocupate” a spus bloggerul pe Telegram