Potrivit Huffington Post, Fukuyama avertizează de asemenea că sfârșitul lui Putin ar putea veni mai repede decât se crede. Atât pentru el, cât și pentru armata Rusiei. O înfrângere a Rusiei va face posibilă o „renaștere a libertății”, iar spiritul anului 1989 va merge mai departe, grație unui grup de ucraineni curajoși, scrie Francis Fukuyama.
„Prăbușirea rușilor ar putea fi bruscă și catastrofală, mai degrabă decât una lentă, printr-un război de uzură”, a scris Fukuyama într-un articol pentru site-ul American Purpose.
„Armata de pe teren va ajunge într-un punct în care nu mai poate fi nici aprovizionată, nici retrasă, iar moralul oamenilor se va evapora”, susține el.
Va însemna și sfârșitul lui Putin
Fukuyama a scris și depsre planificarea incompetentă a Moscovei, care a anticipat că forțele sale vor fi binevenite în Ucraina.
„În mod evident, soldații ruși purtau mai curând uniforme pentru o paradă a victoriei la Kiev, decât muniție și rații suplimentare”, a scris Fukuyama, care deține mai multe funcții la Stanford.
Acum, acești soldați sunt blocați în afara orașelor, se confruntă atât cu probleme de aprovizionare, cât și cu atacuri constante din partea forțelor ucrainene, spune scriitorul american. Dacă vor fi învinși, asta va însemna și sfârșitul lui Putin, adaugă el.
Nu există o soluție diplomatică pentru acest război
„Putin nu va supraviețui înfrângerii armatei sale”, a scris Fukuyama. „Este sprijinit pentru că este perceput drept un om puternic; ce va mai avea însă de oferit odată ce va da dovadă de incompetență și va fi deposedat de puterea sa coercitivă?”, continuă Fukuyama.
El susține că nu există o soluție diplomatică posibilă pentru acest război pentru că nu există niciun compromis imaginabil care să fie acceptabil atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina, având în vedere pierderile pe care le-au suferit în acest moment.
Măcelul va fi oprit doar de înfrângerea armatei ruse la sol
„Costul pe care îl plătește Ucraina este enorm. Dar cele mai mari daune sunt provocate de rachete și artilerie, pe care nici MiG-urile, nici o zonă de excludere aeriană, așa cum a cerut Kievul, nu le-ar fi putut elimina. Singurul lucru care va opri măcelul este înfrângerea armatei ruse la sol”, crede Fukuyama.
Războiul până în acest punct a fost o lecție bună pentru China, susține scriitorul american. „Ca și Rusia, China a construit forțe militare aparent de înaltă tehnologie în ultimul deceniu, dar nu are experiență de luptă”, scrie Fukuyama.
Beijingul nu se va mai amăgi cu privire la propriile capacități
În opinia sa, performanța catastrofală a forțelor aeriene ruse ar putea să fie repetată de Forțele Aeriene ale Armatei de Eliberare a Poporului, care, de asemenea, nu au experiență în gestionarea operațiunilor aeriene complexe.
„Putem spera că Beijingul nu se va amăgi cu privire la propriile capacități, așa cum au făcut-o rușii, când se vor gândi la o acțiune împotriva Taiwanului”, adaugă el.