Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, și omologul său din Federația Rusă, Fiodorov Nicolai Vasilievici, au stabilit de comun acord să reia comercializarea pe piața rusă a produselor românești de origine animală(carne, lapte etc).
O delegație condusă de ministrul agriculturii, Daniel Constantin, din care fac parte oameni de afaceri români( președinți și directori generali ai firmelor ValVis Holding, Cargill, Cristim, Prodlacta, vicepreședintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România ș.a.), se află în aceste zile în Rusia, într-o vizită de lucru.
Potrivit comunicatului de presă remis redacției de MADR, în urma discuțiilor purtate miercuri cu oficialii ruși, România a obținut un acord foarte important în ceea ce privește comercializarea produselor de origine animală pe piața rusă de desfacere. ”În această privință, ministrul rus al agriculturii s-a angajat că, din luna noiembrie a acestui an, autoritatea sanitar-veterinară rusă va începe inspecțiile la întreprinderile românești care își desfășoară activitatea în sectoarele cărnii și a laptelui si sunt interesate să exporte pe piața rusă, în scopul recunoașterii capacității acestora de a răspunde cerințelor sanitare veterinare impuse de piața rusă”- se arată în comunicatul MADR. Acest demers este obligatoriu și va permite producătorilor români de produse de origine animală să intre pe piața rusă, o piață cu un potențial de consum uriaș.
Înainte de 1990, România exporta masiv pe piața rusă( pe atunci URSS) produse agroalimentare(carne, preparate din carne etc), dar și o gamă largă de produse industriale și de bunuri de consum, precum mobilă, îmbrăcaminte etc.
Societate de stat pentru comerțul cu Rusia
Tot miercuri, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de urgență prin care Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri(MECMA) va demara procedurile prevăzute de lege pentru înființarea unei societăți comerciale, persoană juridică română cu capital social integral de stat, având ca obiect principal de activitate „Activități de intermediere în comerțul cu ridicata” – cod CAEN 461.
”Înființarea acestei societăți vine ca urmare a aderării Federației Ruse la Organizația Mondială a Comerțului, ceea ce creează premisele deschiderii unor noi piețe de desfacere pentru produsele românești, cu influență directă asupra balanței valutare și asupra bugetului de stat. Având în vedere noile oportunități de afaceri pe piața Federației Ruse și a statelor afiliate acesteia (aproximativ 300 de milioane de consumatori) se impune luarea unor măsuri urgente pentru facilitarea comercializării produselor operatorilor economici români din toate sectoarele de activitate”- se arată în comunicatul de presă remis de Guvern.