Putin: Rusia îşi va reduce cheltuielile militare, nu îşi doreşte o nouă cursă a înarmării

Rusia nu îşi doreşte o nouă cursă a înarmării şi va face tot posibilul pentru a rezolva diferendele cu alte state, apărându-şi în acelaşi timp interesele naţionale, a declarat luni preşedintele Vladimir Putin, potrivit Reuters.

La o întâlnire cu oponenţii pe care i-a învins la scrutinul de duminică, obţinând un al patrulea mandat de preşedinte, Putin a spus că Rusia îşi doreşte un dialog constructiv cu partenerii săi internaţionali, precizând că şi ei trebuie să facă acelaşi lucru şi să respecte Moscova. 

El a dat asigurări că Rusia îşi va reduce cheltuielile militare în 2018 şi 2019, potrivit AFP. 

"Avem prevăzută o scădere a cheltuielilor militare pentru acest an şi pentru anul viitor", a declarat Putin, adăugând că "acest lucru nu va duce la diminuarea capacităţilor defensive" ale Rusiei. 

Vladimir Putin a câştigat duminică al patrulea mandat de preşedinte, obţinând 76,7% din voturi, la un scrutin despre care observatorii internaţionali au spus că a fost lipsit de o reală concurenţă. 

În vârstă de 65 de ani, Putin va domina cel mai probabil politica din Rusia pentru cel puţin încă şase ani. Ca preşedinte şi, pentru un mandat, ca premier, el se află la conducerea Rusiei de aproape două decenii.

 AGERPRES