Vladimir Putin dorește să introducă noi amendamente în legea marțială și în legea privind starea de urgență. Noile amendamente, care au fost deja propuse Dumei de Stat, nu ar face altceva decât să decupleze și mai mult Rusia de instituțiile internaționale.
Cum vrea Vladimir Putin să modifice legea marțială
Una dintre propunerile liderului de la Kremlin este ca Ministerul rus de Externe să nu mai trebuiască să informeze secretariatul general al Consiliul Europei asupra instituirii sau anulării legii marțiale în teritoriul Rusiei.
Președintele rus mai propune sustragerea măsurilor de stare de urgență de sub respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, argumentând că Rusia nu mai recunoaște respectiva convenție din martie 2022.
Vladimir Putin a tot amânat introducerea legii marțiale în Rusia, măsură anticipată de mulți observatori, având în vedere pierderile umane suferite pe frontul din Ucraina și deteriorarea situației de securitate de pe teritoriul rus.
Liderul de Kremlin a introdus însă legea marțială pe teritoriile ocupate din Ucraina, declarate de către Moscova drept parte a Rusiei în urma unor pseudo-referendumuri organizate ilegal.
Vladimir Putin a cerut creșterea producției de drone
Vă amintim că luni, pe data de 7 august, Vladimir Putin a îndemnat la creșterea producției de drone, după ce utilizarea acestora s-a dovedit a fi eficientă în războiul din Ucraina. Potrivit liderului de la Kremlin, producătorii de drone au spus că vor crește producția.
„Ei își îndeplinesc această promisiune, dar trebuie să o crească și mai mult”, a afirmat președintele Rusiei, relatează agenția de presă Baha.
Aceste declarații vin în contextul în care utilizarea dronelor a crescut în războiul din Ucraina. La sfârșitul săptămânii trecute, un petrolier rusesc a fost atacat în strâmtoarea Kerch de o dronă navală a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
Pe de altă parte, producătorii de arme din Europa se confruntă cu cea mai mare creștere a cererii pentru produsele lor de la sfârșitul Războiului Rece. Pentru a face față situației, companiile din Polonia și Republica Cehă iau măsuri pentru a rezolva problema lipsei forței de muncă din regiune.
Cererea pentru echipamente militare a crescut din cauza războiului din Ucraina, determinând producătorii să accelereze producția pentru a satisface solicitările Ucrainei și ale altor țări, care își măresc bugetul pentru apărare.