Rusia le dă timp țărilor europene! Exporturile de gaz rusesc nu vor fi plătite imediat în rublev
Având în vedere că săptămâna trecută Vladimir Putin a emis un ordin prin care exportul de gaz rusesc va fi plătit în ruble, în loc de euro sau dolari, de către țările europene, Kremlinul a venit, miercuri, cu mai multe explicații, scrie Reuters.
Amintim că decizia președintelui Rusiei vine după ce moneda națională a ajuns la o minimă istorică, pe fondul sancțiunilor impuse de țările occidentale după ce Federația Rusă a invadat Ucraina.
Cu toate acestea, țările europene care beneficiază de gaz rusesc au respins cererea Rusiei, subliniind că țara nu este îndreptăţită să modifice contractele.
Trecerea se va face treptat
Potrivit presei internaționale, țările care importă gaze rusești nu vor trebui să le plătească imediat în ruble, trecerea fiind una treptată, după cum spune Kremlinul.
„Aşa cum am discutat înainte, plăţile şi livrarea sunt un proces ce consumă timp (…). Asta nu înseamnă că livrarea de mâine trebuie plătită (în ruble). Din punct de vedere tehnologic, acesta este un proces prelungit”, spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Tot miercuri, Viaceslav Volodin, şeful camerei inferioare a parlamentului rus, a declarat că și alte exporturi ar trebui plătite în ruble, referindu-se la cele de cereale, petrol, metale, îngrășăminte, cărbune și cherestea.
Moscova este pregătită dacă Europa refuză să cumpere energie rusă
Președintele Camerei superioare a Parlamentului rus, Valentina Matviyenko, a declarat că Moscova este pregătită dacă Europa refuză să cumpere energie rusă și ar putea redirecționa livrările către piețele asiatice, printre altele, a relatat agenția de presă TASS.
Țările europene, care plătesc în mare parte în euro, spun că Rusia nu are dreptul de a renegocia contractele. Grupul de națiuni G7 a respins cererile Moscovei săptămâna aceasta.
Prețurile europene la gazele naturale en-gros au înregistrat noi creșteri în această săptămână din cauza îngrijorărilor că livrările ar putea fi oprite, deși Rusia și-a îndeplinit până acum obligațiile contractuale pentru vânzările de gaze către Europa.
Peskov a declarat că, în conformitate cu termenul limită de 31 martie stabilit de Putin pentru plățile în ruble, „toate modalitățile sunt în curs de dezvoltare astfel încât acest sistem să fie simplu, ușor de înțeles și fezabil pentru cumpărătorii europeni și internaționali respectați”.
Țările G7 au îndemnat companiile să nu accepte plățile în ruble și au declarat că majoritatea contractelor de furnizare stipulează euro sau dolari.
”Este o poziție pe care o împărtășim”, a spus la rândul său un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.