”Intrarea cetăţenilor chinezi pe la frontierele guvernamentale ruse este suspendată începând cu 20 februarie pentru călătoriile de lucru, călătoriile private, de studii şi turistice”, a precizat vicepremierul rus Tatiana Golikova.

Comisia de sănătate din China a confirmat 98 de decese din cauza coronavirusului, 93 dintre acestea fiind în provincia Wuhan, bilanţul victimelor în China ajungând la 1.868, cărora li se adaugă cele cinci decese înregistrate în afara Chinei, în Hong Kong, Taiwan, Japonia, Filipine şi unul în Franţa.

De asemenea, au fost confirmate încă 1.866 de cazuri de îmbolnăvire în China. Potrivit News.ro, numărul total de cazuri confirmate în China este de 72.436, numărul total la nivel global fiind de 73.325. Autorităţile medicale din China afirmă că 12.552 de pacienţi au fost vindecaţi şi au părăsit spitalul.

După cum anunţă CNN, directorul unui spital din Wuhan, neurochirurg, a murit marţi din cauza infectării cu Covid-19.

Pe nava Diamond Princess, aflată în carantină la Yokohama, au fost înregistrate încă 99 de cazuri de îmbolnăvire. Peste 300 de cetăţeni americani au fost deja evacuaţi de pe navă, iar Hong Kong-ul şi Coreea de Sud au început deja demersurile pentru evacuarea propriilor cetăţeni aflaţi la bordul acesteia.