Istoricul Armand Goșu, expert în spațiul rusesc, este convins că Rusia a fost cât pe ce să ajungă un model de țară pentru tot restul lumii, dar mai ales pentru țările din fostul bloc sovietic.
„Totul e făcut greșit. Rusia ar fi avut o șansă câtă vreme Rusia era campioana liberalismului în spațiul ex-sovietic. A fost privită ca model și la Kiev și în Georgia, la Tibilisi și în alte părți. În momentul în care a renunțat să mai fie motorul de integrare a spațiului euro-asiatic în lumea occidentală, Rusia s-a transformat într-o dictatură euro-asiatică. Regim autoritar, autoritar electoral și acum avem de-a face cu o dictatură. Nimeni nu vrea să trăiască în dictaturi.”, este de părere Armand Goșu.
Politica lui Boris Elțîn atacată de fanii lui Putin
„Nu exagerați cu degringolada de sub Elțîn. Asta e o temă a propagandei putiniste. Nu era chiar așa mare degringoladă. Ce s-a întâmplat în anii 90 din punct de vedere al nivelului de trai a fost foarte rău, dar să nu dai vina pe Occident. Occidentalii n-aveau voie să cumpere nimic, mă refer la întreprinderi. Boris Elțîn este mult prea criticat pentru lucrurile bune pe care le-a făcut pentru Rusia. Rusia a reușit să se pună pe picioare foarte repede mulțumită reformelor lui Elțîn. Modelul economic bazat pe exploatarea hidrocarburilor, care a fost amplificat de Putin, datează din decembrie 1992, de când Elțîn l-a adus prim-ministru pe Viktor Chernomyrdin, fondatorul Gazprom, care transformase ministerul Gazului în holding-ul Gazprom.”, amintește istoricul.
Rusia vorbește de război doar când se apără
„Să știți că Rusia niciodată n-a vorbit despre război. Rusia a spus că e în război doar atunci când a fost atacată. Era în război în 22 iunie 1941. Războiul împotriva Finlandei a fost tot operațiune specială. Războiul împotriva Poloniei a fost tot operațiune specială. Deci nu s-a inventat nimic nou sub soare.”, a mai spus Armand Goșu.