Președintele Siriei a sosit, marți, la Moscova
Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a sosti marți, 14 martie 2023, la Moscova „pentru o vizită oficială în cursul căreia va avea o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin”, potrivit informațiilor transmise de Președinția Siriană.
Conform sursei citate anterior, Bashar al-Assad, care este „însoţit de o importantă delegaţie ministerială”, s-a întâlnit deja cu Mihail Bogdanov, reprezentant special al lui Vladimir Putin și viceministru Afacerilor Externe din Rusia.
Președintele Siriei se va întâlni, miercuri, cu Vladimir Putin
Miercuri, 15 martie 2023, Bashar al-Assad și Vladimir Putin se vor întâlni la Kremlin, potrivit informațiilor transmise de Președinția Rusă.
„Vor fi evocate chestiunile de actualitate privind dezvoltarea cooperării ruso-siriene în domeniile economic, comercial şi umanitar, precum şi perspectivele de reglementare coordonată a situaţiei din Siria şi din jurul ţării”, scrie într-un comunicat de presă.
Potrivit ziarul sirian proguvernamental Al-Watan, care a citat cotidianul rus Vedomosti, cei doi preşedinţi vor discuta cu precădere despre „normalizarea între Damasc şi Ankara”, în care Moscova joacă rolul de mediator.
Precedenta vizită publică a lui Bashar al-Assad la Moscova datează din septembrie 2021, când a avut o întrevedere oficială cu Vladimir Putin. O reuniune tripartită a avut loc în decembrie 2022 la Moscova între miniştrii Apărării din Turcia, Siria și Rusia, fiind prima după 2011.
Acordul Arabia Saudită – Iran ar putea susține Guvernul Assad în războiul civil sirian
Un progres major în diplomația internațională a fost anunțat vineri, 10 martie 2023, când Arabia Saudită și Iranul au dezvăluit că au convenit să reia relațiile normalizate în cadrul unui acord intermediat de China. Cele două state au anunțat acordul într-o declarație comună, afirmând că vor relua relațiile diplomatice și fiecare își va redeschide ambasadele în cealaltă țară în termen de două luni.
Guvernul din Siria a aplaudat acordul dintre Arabia Saudită și Iran după ce a fost anunțat, spunând că acesta va contribui la aducerea stabilității în Orientul Mijlociu. Acordul ar putea oferi un avantaj strategic regimului politic condus de Bashar al-Assad, care încearcă să se mențină la putere pe fondul unui război civil în curs de desfășurare și de lungă durată.
Luptele au izbucnit în 2011, în urma represiunii puternice și violente a lui Bashar al-Assad împotriva protestelor din timpul Primăverii Arabe. Războiul a devenit un conflict cu mai multe fațete și un război prin procură între Iran, care îl susține pe el, și Arabia Saudită, care îi susține pe rebeli.
Țările au încercat să izoleze Siria în urma răspunsului violent al acesteia la proteste, suspendând țara din Liga Arabă, dar Ministerul de Externe din Siria a transmis că există un consens „tot mai mare” în rândul țărilor arabe că izolarea Siriei nu funcționează și că este necesar un angajament.
Între timp, forțele lui Bashar al-Assad au reușit să recucerească majoritatea orașelor mari și să dețină cea mai mare parte a țării, deși grupurile rebele încă mai dețin o parte. Unii experți și oficiali au declarat că doar o soluție politică poate pune capăt conflictului, dar orice retragere a sprijinului acordat rebelilor de către Arabia Saudită în urma acordului cu Iranul l-ar putea ajuta pe Assad să se apropie de păstrarea puterii.