Lovitura primită de Rusia în urma sancțiunilor impuse de Occident, îl fac pe Vladimir Putin să caute soluții urgente. După anunțul făcut de Visa și Matercard privind suspendarea operațiunile pe teritoriul Rusiei, acum s-a aflat că băncile rusești și-au îndreptat atenția către sistemul chinezesc de carduri.
Rusia se îndreaptă spre China după Visa și Mastercard au anunțat că își suspendă operațiunile pe teritoriul Rusiei. În aceste condiții, mai multe bănci rusești au declarat că vor încep să emită carduri folosind sistemul operatorului chinez de carduri, UnionPay.
China și-a exprimat, în mod repetat, opoziția față de sancțiuni, Beijingul spunând că sunt ineficiente și insistând că va menține schimburile comerciale și economice normale cu Rusia.
Mai multe bănci rusești au declarat, duminică, că vor începe, în curând, să emită carduri folosind sistemul operatorului chinez de carduri UnionPay, combinat cu propria rețea Mir din Rusia, după ce Visa și MasterCard au anunțat că își suspendă operațiunile în Rusia, potrivit Reuters.
S-a făcut anunțul privind trecerea la UnionPay
Anunțurile privind trecerea la UnionPay au fost făcute, duminică, de Sberbank (SBER.MM), cel mai mare creditor din Rusia, precum și de Alfa Bank (nr fără nicio legătură cu Alpha Bank, care are acționariat grecesc) și Tinkoff.
Printre băncile de stat chineze care operează în Moscova se numără Industrial & Commercial Bank of China, Agricultural Bank of China, Bank of China și China Construction Bank.
Rubla rusească a căzut, miercuri, la un nivel record de peste 17 ruble pentru un yuan, pierzând, astfel, aproape 40% din valoare față de moneda chineză în ultima săptămână. Micii exportatori chinezi suferă din cauza căderii rublei, iar mulți își suspendă livrările pentru a evita potențialele pierderi, susține Șen Muhui, care conduce o organizație comercială ce promovează legăturile dintre Rusia și China.
Companiile deschid noi conturi pentru a face afaceri cu China
Acesta mai spune că cererea Rusiei pentru bunuri din China va crește pe termen lung.
Nu este clar cât de răspândită este cererea rușilor pentru noi conturi la băncile chineze, însă o sursă din domeniul bancar a spus pentru Reuters că multe companii caută să deschidă noi conturi pentru a face afaceri cu China. De asemenea, acesta a precizat că se așteaptă ca tranzacțiile făcute de astfel de firme în yuani să crească.
Visa și Mastercard suspendă toate operațiunile în Rusia
Trebuie spus că Visa și Mastercard au anunțat sâmbătă seară că suspendă toate operațiunile în Rusia. Visa a anunțat sâmbătă că va întrerupe tranzacțiile din Rusia „în următoarele zile”, adăugând că, odată cu intrarea în vigoare a interdicției, cardurile emise în Rusia nu vor funcționa în străinătate, iar cardurile emise în străinătate nu vor funcționa în Rusia.
„Suntem obligați să acționăm astfel, din cauza invaziei neprovocate a Rusiei în Ucraina și a evenimentelor inacceptabile la care am fost martori”, a declarat Al Kelly, directorul general al Visa.
La scurt timp, Mastercard a făcut un anunț similar, calificând războiul Rusiei împotriva Ucrainei drept „șocant și devastator”.