Rusia nu a avut de ales! Informația momentului la nivel global. Au decis de urgență

Sursă: Dreamstime

Este informația momentului la nivel internațional! În urmă cu câteva momente au avut loc discuții importante la Consiliului de Securitate al ONU, după ce Rusia a cerut acestei organizații să investigheze implicarea SUA în construcția de arme biologice din Ucraina. Conform rușilor, acesta a fost unul dintre presupusele motive pentru a invada țara vecină României. Totuși, ONU a refuzat cererea respectivă, spre stupoarea oficialilor ruși.

Rusia nu a avut de ales! Informația momentului la nivel global. Au decis de urgență

Rusia a cerut recent Consiliului de Securitate al ONU să lanseze o anchetă internaţională cu privire la o posibilă implicare a Statelor Unite ale Americii într-o presupusă dezvoltare a unor arme biologice în Ucraina, a anunţat Ministerul rus de Externe.

”Rusia nu a avut de ales decât să-i trimită o plângere preşedintelui Consiliului de Securitate al ONU prin care cere lansarea unei anchete internaţionale” cu privire la ”activităţi militare biologice ale Statelor Unite pe teritoriul ucrainean”, a transmis ministerul rus condus de Serghei Lavrov într-un comunicat remis joi.

De asemenea, rușii mai spun că cererea este însoţită de un proiect de rezoluţie în acest sens. Imediat după invazia Ucrainei de către Rusia, la sfârşitul lui februarie, Moscova a acuzat SUA de faptul că a finanţat un program de înarmare biologică în Ucraina şi a susţinut că a găsit probe în acest sens în laboratoare ucrainene.

Ministerul rus al Apărării a transmis că obiectivul acestor cercetări era ”să creeze un mecanism de propagare furtivă de patogeni mortali”.

SUA și Ucraina dezmint existența laboratoarelor

Totuși, Statele Unite şi Ucraina au dezminţit din start existenţa unor laboratoare destinate producerii de armament biologic în țara vecină României. Mai mult, Rusia a acuzat Statele Unite, în 2018, de faptul că efectuau în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia, altă fostă republică sovietică care, la fel ca Ucraina, vrea să adere la NATO şi Uniunea Europeană (UE).

”Noi ştim toţi că aceste afirmaţii sunt o invenţie pură, lansată fără nicio urmă de probă. Dar trebuie să profit de această ocazie pentru a clarifica lucrurile: Ucraina nu are niciun program de înarmare biologică. (…)

Statele Unite nu au niciun program de înarmare biologică”, denunţă Linda Thomas-Greenfield, ambasador ONU.

ONU refuză să ancheteze SUA, după acuzațiile lui Lavrov

Organizaţia Naţiunilor Unite a refuzat însă cererea, pe motiv că ”nu este la curent” că ar exista un program de arme biologice în Ucraina, a anunțat Înaltul Reprezentant adjunct al ONU pentru probleme de dezarmare, Adedeji Ebo.

„Suntem la curent cu plângerea oficială a Rusiei (…) în ceea ce priveşte acuzaţii referitoare la un program de arme biologice în Ucraina”, a declarat Adedeji Ebo la Consiliul de Securitate al ONU. „După cum a informat Înaltul Reprezentant (al ONU pentru probleme de dezarmare) Izumi Nakamitsu în luna mai Consiliul, ONU nu este la curent cu un astfel de program de arme biologice (în Ucraina). Lucrurile stau la fel şi astăzi”, a transmis Ebo, precizând că ONU nu are nici mandatul, nici „capacităţi tehnice” pentru a ancheta o asemenea cerere.

Consiliul de Securitate al ONU a discutat totuși marţi, cu uşile închise, acuzaţiile Rusiei potrivit cărora Ucraina ar fabrica o ”bombă murdară”, acuzaţii respinse de asemenea de Kiev şi de Occident.

Discuția a avut loc la iniţiativa Rusiei, al cărei ambasador la ONU, Vasili Nebenzia, a trimis o scrisoare Consiliului de Securitate şi secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, reiterând acuzaţiile privind o „provocare” din partea Ucrainei.