Masarea trupelor ruse în apropierea graniței cu Ucraina care, firesc, atrage după sine multă agitație și îngrijorare în Europa și Statele Unite, pare de-acum un scenariu familiar. Occidentul crede că un război ar putea fi iminent, înainte ca diplomația să aibă ultimul cuvânt în calmarea spiritelor.
Oficialii și experții spun însă că de data aceasta ar putea fi diferit. Că există mai multe indicii care semnalează că tactica actuală a președintelui rus Vladimir Putin ar putea fi reală, iar declanșarea unui conflict poate face ca Europa și chiar în SUA să fie atrase în el, potrivit unei analize NBCNews.
Trupele lui Putin se mișcă acum la adăpostul întunericului
Putin a desfășurat zeci de mii de militari de-a lungul graniței Rusiei cu Ucraina, egalând forța pe care a trimis-o și ulterior a retras-o, în primăvară. Dar, în timp ce acele trupe se mișcau la lumina zilei, acum sunt mai puțin vizibile, mișcându-se la adăpostul întunericului.
Și retorica Moscovei s-a schimbat considerabil în ultimele luni, afirmând că nu va accepta ceea ce consideră a fi ”o adâncire a legăturilor dintre Ucraina și Occident”.
„Moscova este poziționată astfel încât se poate mișca cu foarte puține avertismente”, spune John Herbst, fost ambasador al SUA în Ucraina, director la Atlantic Council. „Cu siguranță este vorba de o amenințare. Și sunt într-o poziție în care, dacă vor, o pot face”, adaugă el.
Războiul poate fi posibil
Dar puțini oameni din afara cercului lui Putin știu cu adevărat ce plănuiește. Analiştii cred că aceasta ar putea fi o altă încercare de a avea din nou puterea asupra Ucrainei şi un avertisment pentru Occident să nu se amestece în curtea strategică şi spirituală a Kremlinului. De aceea, unii susțin că războiul poate fi posibil.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat Rusia că va plăti un „preț mare” dacă va invada Ucraina.
Fixația Rusiei vizavi de Ucraina are legătură și cu emoția naționalistă și cu strategia
O astfel de incursiune nu este deloc ipotetică. În 2014, Rusia a invadat peninsula ucraineană Crimeea, susținându-i, în paralel, pe separatiștii care duc un război în estul Ucrainei.
Fixația Rusiei vizavi de Ucraina are legătură și cu emoția naționalistă și cu strategia, în general. În iulie, Putin a publicat un eseu în care argumenta că Ucraina face parte din „Rusia istorică” și că cele două țări au, „în esență, același spațiu istoric și spiritual”. Ca să nu mai amintim faptul că Putin a declarat în repetate rânduri că prăbușirea Uniunii Sovietice, din care Ucraina a făcut parte, a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”.
Moscova neagă că plănuiește o invazie
Oficialii ruși neagă că plănuiesc o invazie, spunând că trupele sunt dislocate pentru exerciții militare. Ministerul rus de Externe, care a criticat anterior NATO pentru exercițiile militare din Marea Neagră, a acuzat Kievul că a trimis 125.000 de militari în regiunea de frontieră.
SUA au oferit 2,5 miliarde de dolari în asistență pentru armata Ucrainei din 2014. Cele mai importante arme sunt rachetele antitanc Javelin.
Dar Putin acționează dintr-o poziție de relativă forță. Modificările constituționale au eliminat limitele privind mandatul prezidențial și îi vor permite să conducă Rusia până în 2036.
SUA are ca prioritate China, nu Rusia
Pe de altă parte, SUA au precizat clar că în prioritățile sale, China este înaintea Rusiei. De asemenea, țările europene sunt divizate cu privire la modul în care trebuie să trateze Moscova. Unele țări se tem ca astfel să nu pericliteze legăturile economice cu Rusia și dominația pe care o au rușii asupra livrărilor de gaze pe continentul european.
E doar un truc al lui Putin
Pe la colțuri se spune că acesta e doar un alt truc al președintelui Putin, care încearcă să câștige un avantaj în discuțiile de pace blocate cu Ucraina, să descurajeze Occidentul și să mai obțină o întrevedere cu președintele Joe Biden.
Totuși, având în vedere acumularea de forțe militare și retorica din ce în ce mai dură a Moscovei, „nu poți să te bazezi pe presupunerea că Rusia blufează”, afirmă Michael Kofman, comentator politic la CNA, un grup de cercetare cu sediul în Virginia.