Rusia nu va mai participa la activităţile Consiliului Europei, care sunt subminate de statele occidentale, a anunţat joi Ministerul de Externe de la Moscova.
„Statele membre ale UE şi NATO, care sunt neprietenoase faţă de Rusia, abuzează de majoritatea lor absolută în Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi îşi continuă cursul spre distrugerea Consiliului Europei şi a spaţiului umanitar şi legal comun în Europa”, afirmă ministerul rus într-un comunicat, potrivit agenţiilor ruse TASS, preluată de Reuters şi Interfax, conform Agerpres.
„Rusia nu va lua parte la tentativele NATO şi ale UE, care îi calcă (acestuia) cu obedienţă pe urme, de a transforma cea mai veche organizaţie europeană într-un alt loc în care sunt incantate mantrele supremaţiei şi narcisismului occidentale. Să-i lăsăm să se bucure unii de compania celorlalţi fără Rusia”, adaugă comunicatul Moscovei.
Un aliat al lui Putin prevede o victorie a Rusiei
Pe de altă parte, un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, Serghei Chemezov, a declarat că operațiunea militară din Ucraina a împiedicat un atac asupra Rusiei. De asemenea, în opinia sa, Rusia va ieși victorioasă din sancțiunile impuse de Occident.
Declarațiile sale vin în contextul în care economia Rusiei se confruntă cu cea mai gravă criză de la căderea Uniunii Sovietice în 1991, după ce Occidentul a impus sancțiuni grele asupra aproape întregului sistem financiar și corporatist rusesc, în urma invaziei Moscovei în Ucraina.
„Dacă aruncați o privire la istoria Rusiei, aproape toată această istorie Rusia s-a luptat cu diferite sancțiuni, cu inamici care au încercuit-o și a ieșit întotdeauna învingătoare”, a declarat Chemezov, adăugând că și „acum va fi la fel”.
Sancțiunile vor permite Rusiei să se dezvolte pe plan intern
Chemezov este o persoană foarte influentă în Rusia, după ce a lucrat ca spion KGB cu Putin în Germania de Est înainte de căderea Uniunii Sovietice în 1991, scrie Reuters.
„Nu va fi o viață simplă”, a spus Chemezov, potrivit unei înregistrări video. „Sancțiunile sunt destul de serioase”.
Dar el a prezentat invazia ca fiind un act necesar pentru a preveni o lovitură împotriva regiunilor susținute de Rusia din estul Ucrainei și apoi asupra Rusiei însăși. Chemezov a mai spus că sancțiunile vor permite Rusiei să se dezvolte pe plan intern.