Rusia oferă 10 mld. dolari zonei euro

Rusia este pregătită să ajute zona euro, oferind 10 mld. dolari prin intermediul Fondului Monetar Internaţional şi ia în considerarea şi posibilitatea de a sprijini individual ţările europene care cer acest lucru, a declarat ieri Arkadi Dvorkovici, consilier la Kremlin.

Anunţul vine cu puţin timp înainte de participarea preşedintelui Dmitri Medvedev la summitul G20, care va avea ca temă principală măsurile de prevenire a unei noi crize globale. Rusia este „prudent optimistă” cu privire la viitorul economic al zonei euro după anunţarea planului financiar al UE, dar, spune, Dvorkovici „acum totul depinde de faptul dacă măsurile anunţate vor fi transpuse în realitate”.
„Este important pentru noi ca Europa să rămână stabilă pentru că Europa este principalul nostru partener comercial şi de investiţii. Dacă Europa este instabilă şi economia Rusiei va intra într-o fază a instabilităţii”, a completat consilierul. După China şi Japonia, Rusia deţine cele mai mari rezerve valutare din lume, de peste 500 de miliarde de dolari.