În contextul în care un distrugător american urmează să intre în Marea Neagră, iar summit-ul NATO va începe peste trei zile, Rusia a început vineri, 11 iunie, noi exerciţii militare în Peninsula Crimeea.
Ce forţe şi echipamente militare vor participa la exerciţiile din Crimeea?
La acestea vor participa forţele aeriene ale Flotei ruse din Marea Neagră şi un regiment de sisteme antiariene şi antirachetă dislocat în Crimeea, potrivit agenţiei oficiale de presă ruseşti RIA Novosti.
“În conformitate cu planul dinainte stabilit de antrenamente de pregătire militară, subunităţi ale regimentului antiaerian şi antirachetă din componenţa Flotei ruse din Marea Neagră au trecut la îndeplinirea unor sarcini comune în zona de zboruri aeriene intense”, transmite serviciul de presă al flotei.
Actualele exerciţii militare se desfăşoară în principal pe aeroporturile militare din Crimeea şi în zona de dislocare a regimentului de apărare antiaeriană şi antirachetă din peninsulă, potrivit aceluiaşi comunicat.
Componenta aeriană a Flotei ruse din Marea Neagră a mobilizat pentru acest exerciţiu 15 avioane de luptă, precum şi 50 de echipamente de apărare antiaeriană şi antirachetă. Vor participa avioane de atac Su-24M, de recunoaştere şi război electronic Su-24MP, de luptă miltirol Su-30, de transport An-26, precum şi aeronava amfibie de patrulare Be-12.
“Nici măcar în perioada sovietică nu a existat aşa ceva”
Totul pare să vină ca răspuns la intrarea în Marea Neagră a distrugătorul american Laboon (DDG 58) din clasa Arleigh Burke, pentru operaţiuni de asigurare a securităţii pe mare. Nava va fi însoţită şi de distrugătorul britanic HMS Defender şi fregata olandeză HNLMS Evertsen, aflate în prezent la Istanbul.
Armata rusă trebuie să-şi sporească gradul de alertă în acest context, spune amiralul (r.) Vladimir Komoedov, fostul comandant al Flotei ruse din Marea Neagră.
“În ceea ce ne priveşte, aceste nave evident nu sunt binevenite. Nimeni nu le va întâmpina cu garda de onoare, dar evident le vom urmări acţiunile, prin monitorizare nemijlocită pe mare, din aer şi din spaţiu”, a declarat Komoedov pentru Interfax, adăugând că navele statelor NATO neriverane Mării Negre nu încalcă Convenţia de la Montreux, dar că prea şi-au intensificat activităţile în regiune. „Nici măcar în perioada sovietică nu a existat aşa ceva”, a adăugat amiralul rus.
Sursa foto: Dreamstime