Rusia pregătește o nouă armă, care ar fi capabilă să distrugă vehicule blindate, stații radar la sol, centre de control și sisteme de rachete antiaeriene. Producția primului lot este planificată pentru 2024.
Așadar, Rusia vrea să înceapă producția unei noi arme, în acest an. Este vorba despre noua sa bombă cu planare „Drel”, care ar fi capabilă să distrugă vehicule blindate, stații radar la sol, centre de control și sisteme de rachete antiaeriene.
Rusia vrea să înceapă producția unei noi arme
Bombele sunt unele dintre cele mai noi arme ale Rusiei. Potrivit TASS, sunt capabile să zboare independent folosind o traiectorie de zbor de planare către o țintă la o distanță mai mare. Ar avea și capacitatea să se deschidă asupra țintei la „momentul potrivit”.
„Până în prezent, produsul a trecut toate testele. Producția primului lot de bombe aeriene Drel este planificată pentru 2024”, a precizat TASS, citând un reprezentant anonim al Rostec.
Conform sursei menționate, Drel este proiectată pentru a distruge vehicule blindate, stații radar la sol, centre de control al centralelor electrice și sisteme de rachete antiaeriene. Analiștii militari susțin că este rezistentă şi la bruiaj și la detectarea radarului. Acestea ar face dificilă distrugerea sa.
Reprezentantul anonim al Rostec a subliniat că bomba se va autodistruge într-un caz specific. Se va întâmplă după un anumit timp și „nu va reprezenta un pericol pentru populație după încetarea ostilităților”. Sistemul se activează dacă elementul distructiv al Drel nu funcționează asupra unei ținte date.
Simultan, mai mulți oficiali ruși și occidentali au indicat că Drel ar fi un tip de bombă cu dispersie. Amintim că munițiile cu dispersie sunt interzise de peste 100 de țări.
Ele lansează adesea cantități mari de bombe mici care pot ucide orice pe o zonă întinsă. Trebuie menționat că cele care nu explodează pot reprezenta un pericol zeci de ani.
Dmitri Medvedev a lansat un avertisment cu privire la armele nucleare
În altă ordine de idei, Dmitri Medvedev, fostul lider al Federației Ruse și actual vicepreședinte al Consiliului rus de Securitate, a lansat un avertisment grav.
Avertismentul se referă la potențialele repercusiuni în cazul unui eventual atac al Ucrainei asupra siturilor de lansare a rachetelor aflate în teritoriul Rusiei, cu utilizarea de arme furnizate de Statele Unite și aliații acesteia.
Conform relatărilor Reuters, Medvedev a accentuat posibilitatea declanșării unui răspuns nuclear din partea Moscovei într-o astfel de situație.
Potrivit lui Medvedev, există informații că unii comandanți militari ucraineni analizează opțiunea de a ataca situri de lansare a rachetelor din interiorul Rusiei cu rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de către aliații occidentali.