Rutele de export pentru cerealele din Ucraina care trec prin România și Polonia au revin în atenția opinii publice după ce Federația Rusă a anunțat că se retrage din acordul privind transportul de pe Marea Neagră.
Franța încearcă să asigure o linie terestră cu scopul de a facilita transportul de cereale
În acest sens, autoritățile din Franța încearcă să asigure o linie terestră cu scopul de a facilita transportul cerealelor ucrainene. Anunțul a fost făcut luni, 31 octombrie, de către ministrul francez al agriculturii, a relatat publicația Sky News. Astfel, exporturile de cereale ar urma să ajungă în Europa prin Polonia sau România.
„Căutăm să vedem dacă, în cazul în care nu poate trece prin Marea Neagră, dacă poate trece în schimb prin rute terestre, (…) în special analizând rutele terestre prin România și Polonia. Vom continua să lucrăm pentru un sistem care să nu ne pună în mâinile și în voia bună, sau în acest caz în voia rea, a lui Vladimir Putin”, a declarat ministrul Marc Fesneau pentru Radio RMC.
Rusia s-a retras din acordul cu privire la transportul de cereale
Rusia și-a anunțat suspendarea din cadrul acordului ONU cu privire la transportul de cereale pentru un „termen nedefinit”, motivând că flota sa din Marea Neagră a fost atacată de drone ucrainene.
ONU, Turcia și Ucraina au hotărât să mențină acordul privind fluxul de cereale din Marea Neagră și au convenit ca 16 nave să plece luni din porturile Ucrainei. În consecință, prețurile grâului și porumbului au crescut luni după ce Rusia a anunțat că se retrage din acord.
Zelenski acuză Rusia că șantajează lumea cu foametea
La începutul lunii octombrie, Rusia a lansat cele mai puternice atacuri aeriene asupra Kievului şi a altor oraşe ucrainene de la declanşarea războiului, motivând că acesta a fost un răspuns la un atac asupra podului ei spre Crimeea. Ucraina nu a confirmat şi nici nu a negat că s-a aflat în spatele atacului asupra flotei ruse din Marea Neagră, politica sa tipică pentru incidente în Crimeea, a relatat Reuters.
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că „şantajează lumea cu foametea” retrăgându-se din acordul de export negociat de Naţiunile Unite şi Turcia.