Rusia ar putea scăpa de sancțiunile impuse de Occident. Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul britanic de Externe Liz Truss. Ce ar putea schimba totul? E răsturnare completă de situație.
Un val de sancțiuni s-a abătut asupra Rusiei. După decizia lui Vladimir Putin de a invada Ucraina la data de 24 februarie, Occidentul a luat măsuri drastice. Mai multe companii rusești au fost afectate și, de asemenea, inclusiv zborurile din Rusia au avut de suferit.
Pe de altă parte, lucrurile s-ar putea schimba cu o simplă decizie. Anunțul vine de la ministrul britanic de externe Liz Truss. Într-un interviu acordat pentru Telegraph, Liz Truss, acesta a declarat că sancţiunile impuse persoanelor şi companiilor ruseşti ar putea fi ridicate dacă Rusia se retrage din Ucraina şi se angajează să pună capăt agresiunii.
Rusia este încă imprevizibilă
Menționăm faptul că toate aceste sancțiuni economice impuse atât de Marea Britanie cât și de națiunile occidentale au un singur scop. Mai exact, acestea au rolul de a paraliza economia rusă și de a-l pedepsi pe preşedintele Vladimir Putin pentru invadarea Ucrainei, încercând să îl preseze să renunţe la ceea ce el numeşte o operaţiune militară specială de demilitarizare şi „denazificare” a Ucrainei.
Totuși, oficialul britanic a mai adăugat că Rusia rămâne încă o putere imprevizibilă, având în vedere faptul că deși a semnat nenumărate acorduri, odată cu invazia Ucrainei, acestea nu au mi fost respectate.
În acest sens, singurul lucru pe care Occidentul a putut să îl facă a fost să impună sancțiuni, care la rândul lor aduc consecințe grave atât pentru Rusia, cât și pentru Vladimir Putin.
Când se vor opri sancțiunile impuse Rusiei
„Ceea ce ştim este că Rusia a semnat mai multe acorduri pe care pur şi simplu nu le respectă. Aşa că trebuie să existe consecinţe dure. Desigur, sancţiunile sunt o măsură dură”, a spus ea.
Totodată, aceasta a mai adăugat și că în cazul în care o astfel de agresiune va mai avea loc, sancțiunile vor reveni din nou.
„Aceste sancţiuni ar trebui să dispară doar cu o încetare totală a focului şi o retragere, dar şi cu angajamente că nu vor mai exista alte agresiuni. Şi, de asemenea, există oportunitatea de a avea sancţiuni de revenire în cazul în care există o nouă agresiune în viitor. Aceasta este o măsură dură care cred că poate fi folosită”, a adăugat ministrul.